Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incendiu la un cămin de bătrâni din Munchen. 15 persoane rănite
WhatsApp
Un cămin de bătrâni din orașul german Munchen a fost cuprins de flăcări în noaptea de Ajun.
Incendiu la un azil de bătrâni din Munchen (Foto: X)

Publicitate

Cinsprezece persoane au fost rănite uşor în urma unui incendiu izbucnit într-un cămin de bătrâni din oraşul german München în Ajunul Crăciunului, a anunţat brigada de pompieri într-un comunicat dat publicităţii miercuri, informează DPA.

Cauza incendiului şi amploarea pagubelor rămân pe moment neclare.

Potrivit brigăzii de pompieri, 60 de persoane au fost evacuate din clădirea istorică care găzduieşte căminul înainte ca focul să se extindă la părţi ale acoperişului şi ale turnului cu clopot.

Conform comunicatului, 120 de pompieri au fost mobilizaţi şi au lucrat până târziu în noapte pentru a stinge incendiul, îndepărtând în acest timp faţada de tablă a turnului cu clopot.

Poliţia a închis străzile din jur pe durata operaţiunii, potrivit informaţiilor furnizate.

Unii dintre locatari au fost mutaţi într-o zonă neafectată a clădirii, precum şi într-un imobil aparţinând Universităţii Tehnice din München, a precizat brigada de pompieri.

Persoanele rănite au fost transportate la spital cu simptome uşoare de inhalare de fum.

 

------------------------------------


Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel