Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incendiu la o primărie din țară. Focul a fost pus intenţionat
WhatsApp
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti, primele verificări indicând că focul ar fi fost pus intenţionat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Incendiu la o primărie din țară. Focul a fost pus intenţionat

Incendiul a fost anunţat în jurul orei 03,00, mai multe autospeciale de stingere intervenind la faţa locului. La sosirea pompierilor ardeau sediul primăriei şi două anexe ale acesteia.

„Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri. Nu au fost victime. În interiorul construcţiilor au ars şi documente. La locul evenimentului este şi conducerea ISU Argeş, iar intervenţia este coordonată de către inspectorul-şef”, au anunţat reprezentanţii ISU Argeş.

 

Exista riscul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi şi vecinătăţi



Conform aceleiaşi surse, exista riscul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi şi vecinătăţi, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora. Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea focarelor.

La intervenţie au participat şase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Alimentarea cu apă s-a făcut în navetă de la un hidrant care se află la câţiva kilometri distanţă.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere”, precizează ISU Argeş.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel