Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incendiu devastator în Grecia. Cinci elicoptere şi cinci bombardiere cu apă au intervenit de urgență
WhatsApp
Un incendiu de pădure a izbucnit, marţi, la poalele Muntelui Penteli, la periferia de nord a Atenei. Alimentat de rafale puternice de vânt, focul ameninţa locuinţele din zonă.
Incendiu devastator în Grecia. Cinci elicoptere şi cinci bombardiere cu apă au intervenit de urgență

„Incendiul este incontrolabil”, a anunţat, la postul de radio Skai Yannis Kalafatelis, primarul din Dionysos, una dintre localităţile afectate de incendiu.

Televiziunea publică ERT şi-a întrerupt programele şi a intrat într-o ediţie specială, în direct, din comunele afectate de incendiu de la poalele Muntelui Penteli, devastat frecvent de incendii de pădure.

În total 74 de pompieri au fost mobilizaţi, susţinuţi de cinci elicoptere şi cinci bombardiere cu apă, au anunţat pompierii, care subliniază că vântul sufla cu 38 de kilometri pe oră şi complica operaţiunile.

 

Autorităţile au trimis mesaje de alertare

 

Niciun ordin de evacuare nu a fost emis pentru moment, însă autorităţile au trimis mesaje de alertare pe telefonul mobil prin care-i avertizează pe locuitorii din regiune, cărora le cere „să fie pregătiţi să urmeze instrucţiuni”, relatează Știrile PRO TV.

Unii locuitori şi-au părăsit deja locuinţele, potrivit presei locale.

Uscate din cauza căldurii, pădurile greceşti snt afectate vara de incendii, alimentate de rafale puternice de vânt.

În iulie 2018, 102 persoane au murit în oraşul de coastă Mati, în apropiere de Atena, cel mai grav bilanţ al unui incendiu în Grecia. Acest incendiu a pornit de un versant al Muntelui Penteli.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel