La un moment dat, flăcările au fost purtate spre un adăpost al câinilor fără stăpân, iar gardul padocurilor s-a aprins. Şi în Timiş au ars azi-noapte câteva hectare. Gesturi inconştiente sau neglijente grave, care pot fi plătite extrem de scump, aşa cum vedem în aceste zile că se întâmplă în Grecia.
Acoperiţi de fum şi simţind apropierea flăcărilor, câinii din adăpost au început să latre speriaţi.
Din fericire, animalele au fost salvate la timp de pompieri. Şi angajaţii adăpostului au dat o mână de ajutor. A apucat să ardă doar prelata de cauciuc de pe grilajul de metal al gardului.
Se pare că focul a pornit de undeva din câmp, de pe o mirişte unde ciobanii îşi pasc oile. Flăcările au ajuns şi în incinta unei ferme din apropiere.
La un moment dat, vântul a schimbat direcţia focului, care a ajuns la marginea unei şosele. Chiar şi poliţiştii au fost nevoiţi să îşi mute maşina, care era în pericol să fie cuprinsă de flăcări.
„La locul intervenţiei am mobilizat, cu operativitate, 5 echipaje de intervenţie cu apă şi spumă. În acest moment, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare”, a precizat Lt. col. Csilic Alexandru - prim-adjunctul inspectorului-şef ISU Crișana, potrivit Știrile PRO TV.
Cauza dezastrului nu a fost momentan stabilită.
Şi la Săcălaz, în Timiş, două hectare de mirişte au ars în puterea nopţii. Pompierii au muncit două ore să potolească vâlvătaia. Până acum, nu a fost identificat cel responsabil de incendiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News