Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încăierare între români într-o piață din Italia. Trei bărbați și trei femei, între care și un minor, arestați
WhatsApp
Șase persoane, trei bărbați și trei femei, toate de naționalitate română, au fost arestate de poliție, după o încăierare izbucnită în apropiere de Piazza Garibaldi din Reggio Calabria.

Cei șase români au fost depistați în apropierea pieței de către ofițerii unei brigăzi mobile, angajate într-un serviciu de control teritorial, și prinși în flagrant.

Încăierare între români într-o piață din Italia. Trei bărbați și trei femei, între care și un minor, arestați

 

Cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, unii dintre ei erau deja cunoscuți de poliție pentru condamnări anterioare specifice pentru încăierare, iar unul dintre ei avea obligația de a se prezenta la poliție.

Ofițerii au intervenit imediat, sprijiniți la scurt timp de alți membri ai personalului brigăzii mobile, pentru a restabili calmul și a identifica subiecții care participau la încăierarea violentă, cu schimburi continue de lovituri de picioare și pumni.

Rapiditatea intervenției a fost dictată și de faptul că lupta a avut loc la sfârșitul după-amiezii, într-o zonă centrală a orașului, care era și foarte aglomerată din cauza festivităților de Crăciun și Anul Nou.

Primele cercetări sugerează că bătaia a izbucnit din motive banale. Potrivit ANSA, un minor care era cu aceștia a fost pus sub acuzare.

O ceartă între români s-a încheiat cu unul dintre ei la spital, în Italia: Vecinii au auzit țipetele, însă victima a sunat la carabinieri

 

Din păcate nu este singurul incident de acest fel petrecut în ultimele zile în Italia, care îi are ca protagoniști pe conaționalii noștri. Un român, în vârstă de 20 de ani, a ajuns la spital în stare gravă după o ceartă cu un conațional, în Manciano din Italia.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un apartament din centrul istoric al orașului Manciano din Italia, mai mulți români au fost protagoniștii unei dispute. Conform celor reconstituite de carabinieri, care fac acum cercetările, se pare că a izbucnit o ceartă care s-a încheiat cu unul dintre protagonişti zburând pe fereastră. 

„Este o minune că a supraviețuit”

 

Se pare că în timpul certei unul dintre băieți l-a aruncat pe celălalt de pe terasă, făcându-l să cadă de la o înălțime de vreo trei metri. Din fericire, căderea a fost amortizată și tânărul de 20 de ani a cerut ajutor datorită telefonului mobil din buzunar care a rămas intact în ciuda căderii.

La fața locului a sosit imediat ambulanța serviciului sanitar de urgență Manciano, iar românul a fost transportat în cod galben la spitalul Misericordia din Grosseto, cu multe vânătăi, dar fără leziuni care să-i pună viața în pericol. Acum va fi necesar să se stabilească ce s-a întâmplat în acea casă în timpul certei.

Carabinierii stației Manciano, împreună cu cei ai nucleului operațional Grosseto, investighează pe larg pentru a înțelege de ce s-a declanșat atâta violență într-o casă noaptea, cel mai probabil din cauza excesului de alcool. Violență care chiar l-ar fi putut costa scump pe tânărul român de 20 de ani. „Dată fiind înălțimea de la care a căzut, este o minune că a supraviețuit”, spun jurnaliștii de la lanazione.it.


   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel