Un român în vârstă de 38 de ani plecat să lucreze la tăiat de lemn în Austria nu se va mai întoarce acasă la familie. El și-a pierdut viața, după ce a fost strivit de un copac în timp ce lucra într-o pădure din Stiria.
Potrivit presei locale, tragicul accident s-a petrecut la Mariazell, districtul Bruck-Mürzzuschlag, în Stiria.
Luni, în jurul orei 9.30, muncitorii silvici erau ocupați cu lucrări de tăiere a lemnului într-o pădure de munte din municipiul Mariazell, la o altitudine de 1.330 de metri. Trunchiurile de copaci erau trase în vale cu o macara pentru lemn, au informat polițiștii într-un comunicat de presă.
În cursul unei operațiuni, un muncitor silvic în vârstă de 38 de ani din România a operat telecomanda asociată utilajului respectiv. Când macaraua a fost acționată, un copac uscat care încă stătea în picioare a fost doborât în lateral.
Copacul a căzut în direcția muncitorului forestier, care a fost lovit mortal.
Potrivit primelor cercetări, colegii românului nu pot fi acuzați de neglijență în acest caz.
Tot mai mulți români mor în exploatațiile de lemn din Austria. Acest caz vine la doar o lună după ce o tragedie similară a avut loc în statul austriac Tirol, atunci când un român în vârstă de 37 de ani și-a pierdut viața într-un accident tragic de muncă.
Si acest român lucra la o exploatare lemn din Sillian, o localitate din districtul Lienz, în statul austriac Tirol.
Muncitorul se pregătea să proceseze un copac doborât când, la un moment dat, un alt copac doborât l-a lovit pe român cu toată forța.
Tânărul făcea parte dintr-un grup mai mai mare de muncitori forestieri români care lucrau la o companie austriacă din districtul Sillian din Tödterbach. Potrivit primelor informații oferite de poliție, zona în care lucrau bărbații este considerată extrem de abruptă și impracticabilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News