Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Imaginile disperării în Shanghai. Prețul strategiei Zero-Covid: Rezidenții se sinucid, oameni înfometați, animale omorâte - VIDEO
WhatsApp
Locuitorii din Shanghai, oraș aflat sub cel mai strict lockdown, se sinucid, în timp ce animalele de companie sunt ucise de muncitorii sanitari. Autoritățile chineze vor ca până miercuri să oprească transmiterea comunitară a noului coronavirus în Shanghai, pentru a ridica restricțiile.

Cel mai populat oraș al Chinei se află în lockdown de cinci săptămâni. Locuitorii sunt obligați să stea în case în timp ce numărul de cazuri crește extrem de rapid.

Cei care sunt testați pozitiv sunt luați și duși în centre de carantinare pentru o perioadă nedeterminată.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional!

 

Rezidenții înfometați au jefuit magazinele alimentare, potrivit Știrile PRO TV. Însă regulile impuse de lockdown au dăunat sănătății mintale a rezidenților, fapt ce i-a determinat să se sinucidă.

Animalele de companie ale celor care au contractat virusul sunt ucise de muncitorii sanitari din cauza temerii de răspândire.

Un videoclip terifiant a fost postat pe Twitter: saci de gunoi imenși ar fi umpluți cu pisici și câini uciși și aruncați pe stradă.

 

Oamenii au făcut foamea în case

 

Pentru că nu au avut voie să-și părăsească locuințele, milioane de oameni au făcut, pur și simplu, foamea. O înregistrare video devenită virală arăta cum mai mulți localnici jefuiesc un supermarket din centrul financiar al Chinei. 

Oamenii au fost nevoiți să comande alimente și apă și să aștepte ca guvernul să le livreze. Mulți dintre ei au rămas fără provizii. Carantina prelungită a copleșit serviciile de livrare, a blocat site-urile web ale magazinelor alimentare și a îngreunat distribuția de provizii guvernamentale.

Mulți au apelat la rețelele sociale pentru a se plânge de restricții și de lipsa mâncării. Unele înregistrări arătau bătrâni care nu mai aveau ce să mănânce de trei zile, altele arătau condițiile precare în care sunt nevoiți să stea cei plasați în carantină, uneori fiind puși de-a dreptul pe scânduri de lemn în loc de paturi. Alte înregistrări video au arătat oameni care se luptă pentru provizii sau care cer cu disperare medicamente. În unele video distribuite pe rețelele sociale se aud oameni care urlă de la balcoane cerând mâncare.

După apariția acestui val de Covid fără precedent în China, care a dus la carantinarea unor orașe întregi, inclusiv a metropolei Shanghai, analiștii au avertizat că lanțurile de aprovizionare mondiale ar putea fi din nou afectate, iar de data aceasta problemele ar putea fi mai mari chiar decât în anii trecuți ai pandemiei.  

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel