Fotografia cu o tânără care a stat ore întregi pe acoperișul mașinii sale, în afara unui spital, sperând să-și vadă mama la fereastră, a devenit virală pe rețelele de socializare. Imaginea a fost postată pe Facebook de Salvatore Amura, un bărbat care locuiește în apropierea spitalului Valduce din Como.
Potrivit italianului care a surprins momentul, fata a stat ore înșir în afara spitalului și s-a urcat pe capota mașinii, așteptând ca mama sa să iasă la geamul salonului unde era internată.
"Locuiesc în fața spitalului Valduce din Como. Primele etaje sunt ocupate de secțiile Covid. Din martie, medicii și asistentele se mișcă frenetic noaptea și ziua, tratând necontenit și încercând să facă tot posibilul pentru a salva oamenii. Se întâmplă adesea să vezi familia și prietenii care încearcă să-și salute rudele. Stau pe stradă chiar și ore în șir fără succes.
În fotografia pe care am făcut-o după-amiaza târziu este o fată care încearcă încă din această dimineață (luni 23 noiembrie, n.r. ) să-și salute mama. Era disperată pentru că nu o putea vedea, dar nu a renunțat. S-a urcat pe mașina sa, în încercarea de a fi văzută.
Sperăm că toate acestea se vor încheia în curând", a scris italianul pe Facebook.
FOTO
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News