Potrivit unui comunicat, pe sensul de intrare au fost aproximativ 48.500 persoane cu 15.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 52.800 persoane cu 18.200 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 39.000 de persoane şi 16.200 de mijloace de transport (2.700 automarfare), dintre care pe sensul de ieşire în ţară au fost aproximativ 21.300 de persoane cu 9.900 mijloace de transport (2.100 automarfare).
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 60 de fapte ilegale (26 de infracţiuni şi 34 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 463.900 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 18.200 lei.
În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 64 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News