Un tânăr român a fost implicat într-un accident de mașină ce putea avea consecințe grave. Evenimentul a avut loc, ieri după-amiază, în jurul orei 18.30, pe Via Mons Ficarra din Canicattì, în apropierea stației TV Trc.
Tânărul român se îndrepta spre Naro, la vaolanul unui autoturism Ford Fiesta. El a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat în plin într-un camion care circula pe sensul opus. Impactul a fost unul violent, toată partea din față a mașinii fiind distrusă.
Totuși, băiatul, dar și pasagerul din dreapta al mașinii, au scăpat cu viață, salvați de airbagurile mașinii. Ei au fost internatți de urgență la spitalul Baron Lombardo din Canicattì, relatează siciliareporter.com.
Poliția rutieră din Canicattì a ajuns la fața locului pentru a face primele cercetări, traficul fiind restricționat temporar spre Naro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News