Guvernul Boris Johnson este preocupat să găsească soluţii pentru a bloca venirea imigranţilor extracomunitari pe cale maritimă, pe Canalul Mânecii. În acest context, potrivit unor documente obţinute de cotidianul The Guardian, Guvernul de la Londra a cerut analizarea posibilităţii de a trimite solicitanţii de azil în centre din Republica Moldova, din Maroc ori din Papua Noua Guinee.
Se pare că Ministerul de Externe de la Londra a exprimat opoziţie faţă de ideea procesării cererilor de azil în centre din afara Marii Britanii. Printre sugestiile Downing Street se număra şi construirea unor centre pentru imigranţi pe insulele britanice Ascension şi St. Helena, situate în sudul Oceanului Atlantic.
Documentele, inscripţionate cu mărcile "oficial" şi "sensibil", au fost elaborate la începutul lunii septembrie. Conform documentelor, Downing Street a cerut Ministerului de Externe să ofere "consiliere privind posibile opţiuni de negociere a construirii unor centre de procesare a cererilor de azil după cele ale modelului australian, în Papua Noua Guinee şi Nauru". Guvernul australian are un astfel de sistem de procesare a cererilor de azil, un model criticat puternic de organizaţiile pentru drepturile omului.
Potrivit cotidianului Financial Times, oficialii guvernamentali britanici au analizat şi posibilitatea de a construi "garduri maritime" temporare pentru a bloca traversarea Canalului Mânecii. Printre propunerile luate în calcul figurează şi cazarea imigranţilor pe platforme petroliere maritime dezafectate sau la bordul unor nave ancorate în largul coastelor britanice.
Ideile au fost criticate dur de opoziţia britanică. "Aceste planuri arată că Guvernul oscilează între diverse idei inumane şi nepractice, că a pierdut controlul şi nu mai are niciun sentiment de compasiune", a reacţionat Partidul Laburist (opoziţie), conform agenţiei Reuters.
Matthew Rycroft, un oficial din cadrul Ministerului britanic de Interne, a declarat că este vorba doar de "idei evocate în şedinţe despre posibile politici viitoare", refuzând să confirme că ar exista deja planuri specifice.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău a transmis, potrivit site-ului Jurnal.md, că Republica Moldova nu are acorduri cu parteneri străini în acest domeniu.
Premierul Boris Johnson are o abordare strictă în domeniul imigraţiei, o temă utilizată constant în campania premergătoare referendumului prin care s-a decis retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Organizaţiile pentru drepturile omului acuză Guvernul de la Londra că exagerează problema tranzitului imigranţilor pe Canalul Mânecii, pentru a obţine asistenţă din partea ţărilor partenere, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News