De săptămâna viitoare ar urma să fie redeschise centrele comerciale, sălile de fitness şi piscinele exterioare, însă deocamdată, nu s-a decis în ce condiţii.
A fost o şedinţă scurtă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, de doar o jumătate de oră, în urma ei premierul a anunţat că vom mai fi în stare de alertă încă 30 de zile.
„În primul rând, o să mă refer la o măsură foarte importantă, care privește izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din alte țări. INSP va aplica o metodologie de evaluare a nivelului de răspândire a infecției cu coronavirus în celelalate țări. În baza acestei metodologii se va acorda un coeficient privitor la nivelul de răspândire, pe baza analizei numărului de infectări din ultimele 14 zile. Toate țările care vor avea un coeficient sub coeficientul de 5 vor intra în măsura de exceptare de la obligația de izolare la domiciliu pentru 14 zile pentru cetățenii care vin din aceste țări. Am să dau câteva exemple ca să înțelegeți. E vorba de țări cu un nivel redus de răspândire, cum e Austria, Bulgaria, Grecia și alte țări de la nivel european, unde e evident că și în baza evaluării care e aplicată și în alte țări, evaluarea pe care o face INSP o face pe baza unei metodologii care e recomandată de la nivel european. E normal să renunțăm la această măsură de izolare, care creează probleme pentru foarte multe categorii de cetățeni.
De asemenea, traficul aerian cu toate aceste țări care vor avea sub coeficientul 5 va putea fi reluat, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza evaluării făcute de INSP.
Sigur că, dacă sunt români care pleacă într-un sejur, ei când se întorc nu vor mai fi în izolare, cu condiția să meargă într-una din țările care vor fi exceptate. Sigur că va fi pusă condiția ca numărul de zile petrecute în țara respectivă să fie de 14 zile”, a spus Ludovic Orban la începutul ședinței de Guvern.
Decizia vine însă la pachet cu o serie de măsuri de relaxare, astfel că din 15 iunie:
- vor fi deschise sălile de fitness, dar cu reguli stricte de distanţare;
- vor fi redeschise mall-urile, dar fără zona de restaurante şi fără locurile de joacă;
- vor putea fi organizate evenimente private, dar cu restricţii legate de numărul participantelor: cel mult 20 de oameni în interior şi 50 în exterior;
- creşele şi grădiniţele private vor putea fi deschise, însă aici decizia aparţine patronilor;
- pentru cei care aşteaptă să meargă la piscină - vor putea să facă asta doar dacă sunt piscine exterioare, cu respectarea distanţării sociale şi a unor măsuri speciale de igienă.
„În privința activităților economice, Comitetului Național pentru Situații de Urgență propune reluarea activității economice în spații comerciale cu mai multe magazine, respectiv în mall-uri. Aici vom păstra interdicția privitoare la cinematografe, la restaurante, cafenele din cadrul mall-urilor. Cele care sunt pe terase vor fi permise. De asemenea, acele săli de jocuri care există în mall-uri se vor menține închise.
- Se va relua activitatea de tratament balnear, în condițiile pe care le va stabili, prin ordin, ministrul Sănătății.
- E o măsură care am văzut că a suscitat dezbateri. Odată cu încheierea școlii, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării școlilor, care a permis părinților să poată sta acasă cu elevul, beneficiind de plata a 75% din salariu. Această formă de sprijin care a funcționat pe perioada stării de urgență, de alertă, cât au fost închise școlile, va înceta. Multe familii active vor fi în situația în care le va fi foarte dificil să găsească o soluție pentru ca în perioada în care se duc la serviciu, să existe o persoană care să aibă grijă de copii. Recomandarea noastră este să facă tot ce e posibil pentru a găsi soluții în cadrul familial. Dar dacă nu vor exista astfel de soluții, permite, în condiții extrem de stricte, redeschiderea grădinițelor care funcționează pe perioada verii.
- Se va permite creșterea numărului de persoane de la 3 la 6, inclusiv pentru activitățile sportive și recreative care se desfășoară în aer liber.
- Se permite reluarea activităților pentru jocurile de noroc, respectiv Loteria, casele de pariuri, care reprezintă un risc epidemiologic relativ scăzut.
- Se reia activitatea din piscinele exterioare.
- Acestea sunt măsuri de relaxare care se aplică din 15 iunie. Nu azi vom lua decizia de prelungire a stării de alertă, ci săptămâna viitoare. Decizia o vom lua săptămâna viitoare, în prima ședință care se va organiza. Starea de alertă e valabilă până pe 16 iunie, inclusiv!”, a mai spus Orban.
Pentru fiecare domeniu în parte în care sunt luate aceste măsuri, miniştrii vor veni cu norme şi reguli care vor fi respectate.
În schimb, încă se poartă discuţii privind zborurile şi restricţiile de călătorie. Deocamdată, la noi nu s-a luat o decizie, dar Comisia Europeană a recomandat chiar azi ridicarea tuturor restricţiilor de călători din interiorul Uniunii începând cu 15 iunie.
Bruxelles-ul prevede şi redeschiderea parţială a graniţelor externe ale Uniunii şi ale Spaţiului Schengen după 30 iunie. Decizia finală privind ridicarea restricţiilor de călătorie o ia fiecare stat în parte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News