Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Guvernul a decis: 250 de lei pentru românii cu venituri de până la 2.000 de lei; banii se virează o dată la două luni
WhatsApp
Schimbări importante pentru pensionarii și familiile cu venituri reduse. Guvernul a adoptat modificarea plafonului maxim  de venituri până la care o persoană poate beneficia de tichete sociale electronice pentru alimente şi mese calde. Persoane cu venituri de până la 2.000 de lei vor primi 250 de lei, odată la două luni.

Guvernul a aprobat mecanismul de implementare pentru sprijinul material care va fi acordat perioada 2024-2027 pentru anumite categorii de persoane defavorizate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

"Guvernul a adoptat hotărârea pentru aprobarea mecanismului de implementare a măsurilor de acordare în perioada 2024-2027 a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, din rândul pensionarilor sau a persoanelor cu dizabilităţi. Plafonul maxim de venituri până la care o persoană poate beneficia de tichete sociale electronice pentru alimente şi mese calde a fost majorat la 2.000 de lei, faţă de 1.700 de lei, valabil anul trecut. Pentru anul în curs, tichetul are o valoare nominală de 250 de lei şi se acordă o dată la două luni, iar banii respectivi pot fi folosiţi exclusiv pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde şi pot fi utilizaţi în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări", a declarat Mihai Constantin, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, citează Agerpres.

250 de lei pentru românii cu venituri de până la 2.000 de lei;

 

El a precizat că eligibile pentru acest tichet sunt şi familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere şi familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei, pentru familiile şi persoanele singure cărora li s-au distribuit dreptul de ajutorul de incluziune în condiţiile Legii 196/2016, precum şi pentru persoanele fără adăpost.

Mihai Constantin a adăugat că o altă măsură de sprijin aprobată începând din 2024 este ca persoanele din categoriile menţionate să beneficieze şi de un sprijin material sub formă de pachet cu alimente, în cuantum de maximum 125 de lei, o dată la şase luni.

"Primele alimentări ale acestor tichete electronice pentru anul 2024 se vor face în următoarele săptămâni, la jumătatea lunii februarie, după ce, împreună cu autorităţile acreditate şi cu autorităţile locale, se va face un nou inventar al persoanelor beneficiare de acest program, având în vedere că plafonul, menţionez încă o dată, a fost ridicat pentru anul în curs la 2.000 de lei", a mai afirmat Constantin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel