În urma investigației BBC, s-a descoperit că deșeurile britanice sunt transportate ilegal în România și depozitate la groapa de gunoi.
Autoritățile române spun că transporturile, etichetate ca fiind bunuri second-hand, erau de fapt doar gunoaie fără valoare destinate depozitării la groapa de gunoi. Astfel, Guvernul României a cerut Marii Britanii să facă mai mult pentru a eradica acest comerț ilegal.
Mai mult, România ar putea interzice importul de deșeuri. Dacă va fi votat, un proiect legislativ depus în Senat ar putea ocroti țara noastră să nu devină groapa de gunoi a Europei.
Peste 7.000 de tone de deșeuri ilegale au intrat în ultimele 10 luni, însă procurorii spun că această cantitate este doar vârful icebergului.
Străinii declară gunoaiele care ajung în Portul Constanța din Italia, Franța, Spania sau Marea Britanie drept marfă second-hand sau pentru reciclare. Polițiștii de frontieră au descoperit inclusiv bucăți de tractoare care urmau să ajungă în România pentru a fi distruse.
„Numai pe cale maritimă au fost identificate 110 containere care urmau să intre în țară însumând peste 2.200 de tone. Au mai fost descoperite și 200 de tone de deșeuri încercând să între în țară pe cale rutieră cu ajutorul tirurilor, dar și pe cale fluvială aproximativ 4.500 de tone de marfă care la fel a fost catalogată drept deșeuri de către comisarii gărzii de mediu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gârdei de Coastă Constanța, potrivit Știrile PRO TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News