Timp de trei luni, membrii grupării infracționale au fost filați, iar convorbirile lor au fost interceptate de oamenii legii. În aceste luni, au fost identificate toți membrii grupului, precum și locurile unde aceștia își depozitau drogurile. În rezultatul investigațiilor au fost identificate șase persoane, vârste cuprinse între 27 și 38 ani, locuitori ai municipiului Chișinău, dar și din raioanele Anenii Noi și Rîșcani, toți fiind anterior judecați pentru diverse infracțiuni.
Organizatorii grupării au creat o rețea de comercializare a drogurilor prin intermediul aplicației ”Telegram”, având câțiva membri, rolul cărora consta în transportarea și plasarea drogurilor acestora în ascunzișuri. În urma perchezițiilor, efectuate la domiciliile suspecților, oamenii legii au depistat și ridicat droguri de tip PVP, „Subutex” și marijuana, dar și cartele și telefoane mobile, folosite în activitatea ilegală. Valoarea drogurilor depistate de oamenii legii se estimează la peste 80.000 de lei moldovenești (19.720 RON).
Totodată, în timpul perchezițiilor efectuate în domiciliul unuia dintre figuranți a fost depistată o persoană, care fusese anunțată în căutare încă în anul 2019. Acesta era căutat de polițiști pentru „Amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria obștească”, transmite paranteze.com.
Două persoane au fost plasate în arest preventiv, iar trei sunt cercetate în libertate. Unul dintre membrii grupului a fost dat în căutare, după ce a reușit să fugă din Republica Moldova. Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu sprijinul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.
Ofițerii de investigații continuă acțiunile procesuale pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspecților și depistarea eventualilor complici. Conform legii penale, persoanele vinovate de circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare riscă până la 15 ani de închisoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News