Măsura îi vizează atât pe cetăţenii din țările membre UE, cât şi pe cei extracomunitari, care vor trebui să rămână în izolare o săptămână înainte de a se putea deplasa pe teritoriul Greciei.
Se menţine interdicţia de intrare în ţară a cetăţenilor din afara spaţiului european, cu excepţia celor veniţi din Singapore, Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Ruanda, Coreea de Sud, Thailanda şi Emiratele Arabe Unite. Totodată, a fost extinsă permisiunea de intrare în Grecia a unui număr limitat de călători proveniţi din Israel şi Rusia, de 10.000, respectiv 500 pe săptămână, însă rezidenţii din Rusia vor putea ateriza doar pe aeroporturile din Atena, Salonic şi Heraklion, potrivit Agerpres.
În cazul persoanelor care vin din Marea Britanie, acestea trebuie să prezinte un test PCR la încheierea carantinei. Dacă rezultatul este pozitiv, vor trebui să stea încă o săptămână în izolare.
Testul PCR este obligatoriu de mai mult timp și pentru călătorii care ajung în Grecia cu avionul. Acesta trebuie făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară.
Autoritățile elene au prelungit vineri, până pe 21 ianuarie, și măsura suspendării zborurilor dinspre şi spre Catalonia (Spania) sau Turcia.
În prezent, în Grecia sunt suspendate activitățile comerciale care au fost deschise în perioada Crăciunului, precum saloanele de coafură şi librăriile. Bilanțul epidemiei din țară depășește 142.780 de infectări și 5.146 de decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News