Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia înăspreşte pedepsele pentru dezinformare, infracţiuni sexuale şi incendieri
WhatsApp
Parlamentul grec a aprobat astăzi o serie de amendamente la codul penal ce prevăd pedepse mai aspre pentru infracţiuni sexuale, incendii criminale şi dezinformare.
Grecia înăspreşte pedepsele pentru dezinformare, infracţiuni sexuale şi incendieri

Grecia a aprobat joi, 11 noiembrie, o serie de amendamente la codul penal. Acestea prevăd pedepse mai aspre pentru infracţiuni sexuale, incendii criminale şi dezinformare, acest ultim punct suscitând temerile opoziţiei şi ale principalului sindicat al jurnaliştilor în privinţa libertăţii de exprimare, transmite AFP, potrivit Agerpres. În plus, aceste amendamente au fost aprobate de majoritatea care susţine în parlament guvernul conservator.

Amendamentul referitor la dezinformare vine după ce sindicatul jurnaliştilor de presă cotidiană din Atena, Esiea, ceruse guvernului să retragă un nou articol care incriminează difuzarea de informaţii false 'susceptibile să provoace îngrijorare sau temere în rândul opiniei publice'. De asemenea, potrivit sindicatului, articolul, care prevede pedepse cu închisoarea de cel puţin 3 luni, este prea vag. Totodată, din cauza acestui lucru, există riscul de a restrânge libertatea de exprimare.

 

,,Grecia trebuie să se adapteze la realităţile lumii de astăzi"



Pe de altă parte, ministrul justiţiei, Costas Tsiaras, a apărat acest articol de lege, susținând că Grecia trebuie să ,,se adapteze la realităţile" lumii de astăzi. El a întărit această idee, susținând că dezinformarea este, astfel, responsabilă de refuzul a mii de greci de a se vaccina împotriva COVID-19. ,,Cine îşi va asuma responsabilitatea pentru cei decedaţi de COVID-19, pentru că cineva i-a convins să nu se vaccineze?", a întrebat acesta.

Printre noile amendamente, există și un articol nou care înăspreşte de asemenea pedepsele cu închisoarea pentru autorii incendiilor criminale, în condițiile în care, în vara acestui an, țara a fost afectată de cele mai grave incendii cu care s-a confruntat de peste un deceniu, scrie Agerpres.

 

Grecia verifică certificatele de vaccinare emise în Bulgaria și România, sub suspiciunea de fraudă

 

Grecia a anunțat în urmă cu câteva zile că va verifica vaccinările cetățenilor săi care ar fi fost făcute în străinătate, respectiv în Bulgaria și România, existând suspiciunea că acestea sunt fictive, iar certificatele de vaccinare sunt false.

Decizia vine în contextul în care Bulgaria doboară pe zi ce trece recorduri negative de mortalitate în Uniunea Europeană, iar situația din România nu este nici ea mai bună. Astfel, potrivit presei grecești, o adevărată fabrică de certificate de vaccinare false ar fi fost înființată în Bulgaria, de unde se pare că și mai mulți greci, în special din nordul Greciei, le procură.

Potrivit presei din Grecia, care citează surse oficiale, mai mulți cetățeni din nordul țării ar avea certificate contrafăcute, obținute în Bulgaria, în condițiile în care în această țară a crescut numărul reclamațiilor împotriva medicilor de familie. În Bulgaria, aceștia fac vaccinarea anti-Covid și eliberează certificate de vaccinare cu datele unor cetăţeni care nu au primit dozele corespunzătoare de vaccin.

De asemenea, autoritățile elene subliniază că nu doar vaccinările grecilor care au fost efectuate în Bulgaria ridică suspiciuni, ci și cele realizate în România. În plus, conform modificării recente a Ministerului Sănătății, există o dispoziție care prevede sancțiuni penale și financiare grave împotriva actelor ilegale legate de teste și vaccinuri.

Anunțul vine ca urma a faptului că atât în Bulgaria, cât și în România, au existat rapoarte ample privind ușurința cu care se poate obține un astfel de document, scrie Digi24, citând presa elenă.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel