Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Grecia. Guvernul, sub presiune după un scandal cu sute de violuri în serie împotriva unor minori
O amplă anchetă judiciară asupra unei serii de denunţuri pentru agresiuni şi hărţuire sexuală, care pune guvernul sub presiune, a fost declanşată în Grecia după arestarea fostului director artistic al Teatrului naţional grec, Dimitris Lignadis, urmărit pentru violuri în serie asupra unor minori, relatează AFP.
Foto ILUSTRATIV

Sindicatul actorilor greci (SEI) a anunţat că a primit în ultimele săptămâni sute de denunţuri vizându-l pe Dimitris Lignadis, un regizor şi actor renumit, precum şi alte personalităţi ale teatrului.

Luni, Spyros Bibilas, preşedintele SEI, a depus la parchetul din Atena elemente ale acestui dosar în urma deschiderii unei anchete judiciare asupra acestor alegaţii, potrivit unei surse judiciare.

Parchetul din capitala Greciei a dispus luni şi o anchetă asupra articolelor publicate în media care evocă violenţe sexuale asupra unor migranţi minori neînsoţiţi, care ar fi urmat cursuri de teatru cu Dimitris Lignadis.

De la jumătatea lunii ianuarie, denunţurile privind agresiuni sexuale în mediile sportului şi culturii s-au înmulţit în Grecia în cadrul unui #MeToo tardiv, început de atleta Sofia Bekatorou, dublă campioană olimpică la iahting.

Ea a declarat că atunci când avea 21 de ani a fost victima "hărţuirii şi violenţelor sexuale" din partea unui membru al federaţiei de iahting în camera sa de hotel.

 

Anchetă de amploare după un scandal de violuri în serie asupra unor minori



Mărturia sa a încurajat alte atlete feminine, precum şi studente, jurnaliste şi actriţe să rupă tăcerea asupra agresiunilor sexuale la trei ani după apariţia mişcării #MeToo în SUA.

În ultimele săptămâni au început să apară dezvăluiri şi despre hărţuiri sexuale asupra minorilor, un tabu în Grecia.

Duminică, un profesor din învăţământul secundar în vârstă de 62 de ani a fost suspendat din funcţie după ce părinţii unui copil au depus plângere că atunci când acesta avea opt ani a fost abuzat sexual, potrivit unei surse judiciare.

Urmărirea penală declanşată sâmbătă pentru violuri în serie asupra unor minori împotriva lui Dimitris Lignadis, de 56 de ani, a intervenit în urma unor plângeri depuse de două presupuse victime care au evocat violenţe sexuale, printre care şi violuri, în 2010 şi respectiv 2015, într-o perioadă în care erau minore.

Dimitris Lignadis, care respinge acuzaţiile, a fost constrâns pe 6 februarie să demisioneze din funcţia de director al prestigiosului teatru naţional, citând un "climat toxic de zvonuri, insinuări şi scurgeri de informaţii".

În arest preventiv de sâmbătă seară, Dimitris Lignadis urmează să fie prezentat miercuri unui judecător de instrucţie.

 

Guvernul grec, sub presiune



Arestarea lui Dimitris Lignadis a provocat rumoare în guvernul conservator aflat în funcţie din iulie 2019.

Ministrul culturii, Lina Mendoni, care l-a numit pe Dimitris Lignadis în fruntea Teatrului naţional în august 2019, se află de săptămâna trecută în vizorul opoziţiei şi a media, care îi cer să demisioneze.

Principalul partid de opoziţie de stânga SYRIZA a acuzat sâmbătă guvernul că încearcă "să camufleze" scandalul.

"Grecia este un stat de drept (...) care dispune de instrumente pentru a face dreptate" şi "a proteja victimele", a declarat luni în faţa presei Aristotelia Peloni, purtătoarea de cuvânt a guvernului, subliniind că executivul o susţine pe Lina Mendoni.

Purtătoarea de cuvânt a dat asigurări că vor fi luate "iniţiative" de a pregăti "coduri de deontologie" pentru a lupta împotriva agresiunilor sexuale.

În cursul unei conferinţe de presă de vineri, Lina Mendoni a declarat că nu ştia nimic despre acuzaţiile care îl vizau pe Dimitris Lignadis. "Nimeni nu mi-a spus nimic (...), nu am ascuns nimic", a declarat ea.

"Am făcut presiune asupra lui Lignadis la momentul în care zvonurile au apărut (...), dar el le-a dezminţit tot timpul", a mai spus ea, făcând apel la justiţie să ancheteze acest scandal.

Prima pagină a cotidianelor din Grecia era consacrată luni acestui #Me Too grecesc. "După Lignadis, posibilă urmărire penală în cazul unui al doilea actor", a titrat Ta Nea, favorabil guvernului, în timp ce Jurnalul redactorilor (stânga) a ieşit cu titlul: "Momentul răspunderii pentru guvern şi justiţie".

[citeste si]

Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
DCNews.ro
28 feb 2021, 11:33
DCMedical.ro
26 feb 2021, 18:53
DCBusiness.ro
28 feb 2021, 11:26
DefenseRomania.ro
27 feb 2021, 12:09
DCBusiness.ro
28 feb 2021, 11:26
DefenseRomania.ro
27 feb 2021, 12:09
DCNews.ro
28 feb 2021, 11:33
DCMedical.ro
26 feb 2021, 18:53
Spectacola.ro
28 feb 2021, 11:49
Spectacola.ro
28 feb 2021, 11:49