"Poliţiştii din cadrul IPJ Giurgiu au fost sesizaţi în această seară despre producerea unui eveniment rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz, pe DN 6, în afara localităţii Stâlpu, judeţul Giurgiu. Din cercetări a reieşit faptul că, un cetăţean turc, de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de deplasare într-o curbă la dreaptă şi ar fi intrat în coliziune cu un microbuz, condus de către un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Bucureşti, în interiorul căruia se aflau 13 persoane", precizează un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.
În urma accidentului, a rezultat rănirea tuturor celor patru ocupanţi ai autoturismului şi a şase persoane din microbuz, dintre care una a fost preluată de către un elicopter SMURD, respectiv şoferul autoturismului.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Misiunea continuă cu asigurarea măsurilor PSI şi îndepărtarea caroseriilor de pe carosabil astfel încât circulaţia să se poată desfăşura în condiţii de siguranţă.
În acest moment, traficul este încă blocat şi se circulă pe rute ocolitoare, conform Agerpres.
La nivelul judeţului Giurgiu a fost activat Planul Roşu de Intervenţie în urma producerii unui accident rutier pe DN 6, în localitatea Stâlpu între un microbuz şi un autoturism, fiind implicate 20 de persoane.
"ISU Giurgiu a fost solicitat în urmă cu puţin timp să intervină pe DN 6, în localitatea Stâlpu, în urma producerii unui accident rutier între un microbuz cu 16 pasageri şi un autoturism cu patru ocupanţi. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie", a precizat presei purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
Pentru gestionarea eficientă a evenimentului, la faţa locului acţionează o maşină de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD, două autospeciale pentru transport victime multiple - una de la ISU Teleorman, cinci ambulanţe ale SAJ Giurgiu şi un elicopter SMURD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News