Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gest SIMBOLIC la Vatican: Papa Francisc s-a rugat pentru prima dată cu masca pe față pentru victimele pandemiei
WhatsApp
Papa Francisc a apărut marți pentru prima dată la slujbă purtând mască de protecție. El s-a rugat în cadrul Întâlnirii pentru pace între religii pentru victimele războaielor și pandemiei. 
Sursa foto: Agerpres

Cu mască albă, asemeni veşmintelor papale. Aşa a apărut marţi Papa Francisc la slujba de la Basilica Santa Maria din Aracoeli, aflată la Roma.

Este prima oară când oficiază o slujbă cu nasul şi gura acoperite, dar nu este o premieră când vine vorba de viaţa de zi cu zi a Suveranului Pontif. Acesta a fost văzut purtând mască şi în maşina cu care mergea spre audienţele sale săptămânale din Vatican, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Lipsa măştii nu a trecut neobservată până acum. Papa a fost ţinta mai multor critici pe reţelele sociale, mai ales în situaţiile în care contactul cu publicul nu putea fi evitat.

Papa Francisc, în vârstă de 83 de ani, a participat la slujbă alături de alţi lideri creştini, musulmani şi budişti. Împreună, au ţinut un moment de reculegere pentru victimele pandemiei, dar şi pentru cei afectaţi de războaiele din Siria şi Nagorno-Karabah.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel