Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Sute de muncitori români, exploataţi: „Le-au reținut buletinele să nu se poată întoarce în România”
WhatsApp
Aproximativ 500 de lucrători sezonieri, majoritatea români, au fost exploatați la o fermă din landul Bavaria, Germania acuză Consultanții Confederației Sindicatelor Germane.
Foto ILUSTRATIV

Ferma Wagner din localitatea germană Mamming se pare că le-a plătit lucrătorilor sume sub nivelul salariului minim legal, a reținut documentele de identitate ale acestora, iar în locul unde i-a cazat nu erau respectate normele de distanțare socială impuse de autorități pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus.

„Am constatat încălcări grave ale legii privind salariul minim”, a declarat Sevghin Mayr, consultant DGB.

Unul dintre angajați a primit un salariu lunar de 772 euro, potrivit adeverinței, cu toate că acesta a lucrat 133 de ore ceea ce corespunde unui salariu de 5,80 euro/oră, din care angajatorul a mai reținut o parte pentru cazare și „altele”, precum și pentru lucrările finale de curățenie. Astfel, veniturile angajatului s-au redus la suma de 472 euro.

 

Buletinele, reținute

 

„Lucrătorii s-au confruntat și cu o situație delicată deoarece, la sosire, angajatorul le-a reținut documentele de identitate și, în ciuda solicitărilor repetate de a le fi returnate, acesta a refuzat restituirea actelor până la plecare. Astfel, sunt obligați să accepte orice pentru a-și primi înapoi documentele de identitate, fără de care se pot întoarce în țara lor de origine”, a mai precizat Mayr, potrivit rnd.de.

Totodată, sezonierii nu au primit niciun document oficial care să confirme angajarea lor, cu atât mai puțin un contract de muncă.

Patronul fermei, Alois Wagner, susține în schimb că lucrătorii au fost plătiți cu salariul minim prevăzut de lege și că le-a restituit acestora documentele de identitate, la cerere, precizând că le-a reținut doar pentru înregistrarea contractului de muncă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel