Autorităţile germane au ordonat închiderea restaurantelor, barurilor şi sălilor de sport din 2 noiembrie până în 20 decembrie, în încercarea de a încetini răspândirea noului coronavirus. Şcolile, uzinele şi magazinele au rămas deschise, dar cu respectarea distanţei sociale.
Miercuri, cancelarul Angela Merkel a anunţat extinderea restricţiilor până în 10 ianuarie.
Autorităţile de la Berlin au alocat 15 miliarde de euro pentru noiembrie şi 17 miliarde de euro pentru decembrie, pentru a compensa firmele afectate printr-o schemă care le permite să solicite până la 75% din vânzările lor lunare. Dar premierii landurilor Saxonia şi Bavaria au declarat că schema se va schimba din ianuarie, iar ajutorul de stat pentru firme va fi mai redus.
Citeşte şi: Germania. "Bonus de pandemie" de 1.000 de euro pentru aproape 160.000 de angajaţi
Noua schemă va ajuta companiile să-şi acopere costurile fixe, dar nu va compensa antreprenorii pentru pierderea profitului sau lipsa veniturilor. Sprijinul statului nu va mai fi atât de masiv ca în noiembrie şi decembrie deoarece, pur şi simplu, este prea costisitor pe o perioadă lungă de timp, a spus Kretschmer, la postul de televiziune MDR.
În prezent, Guvernul federal lucrează la detaliile noii scheme, dar este clar deja că firmele trebuie să se aştepte la un sprijin mai redus, a declarat Soeder, la postul de televiziune RTL. Acesta a adăugat: "Ajutorul de stat care constă în compensarea a 75% din vânzări este disponibil în noiembrie şi decembrie. Nu putem face asta permanent. Prin urmare, din ianuarie ajutorul va fi redus, dar sprijinul va fi extins către mai multe sectoare".
Germania intenţionează să împrumute anul viitor circa 180 de miliarde de euro, aproape dublu faţă de suma prevăzută iniţial, deoarece Berlinul extinde măsurile de atenuare a impactului pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat săptămâna trecută ministrul german de Finanţe Olaf Scholz.
Este al doilea cel mai ridicat nivel de împrumuturi nete noi din istoria Germaniei de după cel de Al Doilea Război Mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News