Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Român lăsat fără mașina de lux pe care o aducea în țară. N-a avut bani să plăteasca taxa de 11.000 de euro
WhatsApp
Autoritățile germane au confiscat o limuzină de lux transportată ilegal de un șofer român din Elveția în România. Bărbatul ar fi trebuit să plătească o taxă de aproape 11.000 de euro, bani pe care nu i-a avut. 
Românul aducea mașina din Elveția

O limuzină de lux transportată pe o remorcă a fost confiscată de autoritățile vamale germane pe autostrada A8, în apropiere de Rosenheim, în landul Bavaria, după ce s-a constatat că vehiculul provenea din Elveția și nu fusese declarat la vamă. Potrivit publicației Impuls, șoferul român care se afla la volan nu a putut achita taxa de import în valoare de 10.814 euro.

Incidentul s-a petrecut pe sensul de mers către Salzburg (Austria), în apropiere de localitatea Bergen, în districtul Rosenheim. Biroul Vamal Principal din Rosenheim a transmis că vehiculul de lux era transportat pe o remorcă cu destinația România. Șoferul a fost oprit pentru un control de rutină, moment în care autoritățile au constatat că nu deținea documentele necesare pentru a justifica introducerea autovehiculului pe teritoriul Uniunii Europene.

„La introducerea vehiculului din Elveția în Uniunea Europeană se aplică taxe vamale și TVA la import. Întrucât șoferul nu a putut prezenta o declarație vamală, plata taxelor de import în valoare de 10.815 euro a devenit imediat scadentă”, a declarat Marion Dirscherl, purtătorul de cuvânt al Biroului Vamal Principal din Rosenheim.

Pentru că șoferul nu a avut posibilitatea de a achita suma pe loc, ofițerii vamali din cadrul unității de control Traunstein au dispus confiscarea limuzinei, ca măsură de garantare a taxelor vamale restante. În paralel, autoritățile au deschis o procedură penală împotriva acestuia, sub acuzația de evaziune fiscală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel