Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania relaxează restricțiile. A fost aleasă data
WhatsApp
Guvernul Germaniei intenţionează să relaxeze, începând din 19 aprilie, restricţiile privind deplasările impuse pentru încetinirea răspândirii epidemiei de coronavirus. 

Ministerul german de Interne a elaborat un plan care prevede relaxarea restricţiilor privind deplasările începând din 19 aprilie, cu obligativitatea purtării măştilor de protecţie în public, limitarea adunărilor mari de persoane şi depistarea rapidă a reţelelor de contagiere, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.

Vor fi aplicate doar măsurile care au rolul menţinerii sub nivelul 1 a coeficientului de infectare cu noul coronavirus, iar viaţa publică va fi reluată treptat.

Germania a impus restricţii de deplasare la nivel regional, în zonele devenite focar, şi a închis restaurantele şi cele mai multe centre comerciale, începând din 22 martie.

Dat fiind că efectele restricţiilor sunt resimţite dur pe plan economic, generând recesiune în Germania, politicienii vor reluarea rapidă a activităţilor economice.

Revenire treptată la normalitate

 

Planul prevede revenirea treptată la normalitate şi mecanisme pentru depistarea a peste 80% din contactele persoanelor infectate la 24 de ore de la diagnosticare. Persoane infectate şi contactele acestora vor fi plasate în carantină la domiciliu ori în hoteluri. Guvernul Germaniei presupune că pandemia va dura până în 2021.

Magazinele vor fi redeschise, dar vor fi menţinue reguli stricte privind distanţarea socială.

Imediat ce vor fi disponibile stocuri de măşti de protecţie, acestea vor fi obligatorii în trenuri, autobuze, în fabrici şi în instituţii.

În Germania se înregistrează 100.132 de cazuri de coronavirus şi 1.584 de decese, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA), relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel