Urmărește dezbaterea live
Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania reintroduce controale la toate frontierele terestre
WhatsApp
Germania va introduce controale la toate frontierele terestre, potrivit surselor citate de agențiile dpa și Reuters. Austria a anunțat imediat că refuză să preia persoanele care nu primesc permisiunea de a intra în Germania. 

Ministrul de interne german, Nancy Faeser, a dat dispoziţie să fie reluat controlul paşapoartelor la toate frontierele terestre, în tentativa de reducere drastică a numărului de persoane care intră în ţară fără viză, au declarat luni surse guvernamentale pentru agenţia dpa.

Potrivit sursele, Faeser a informat Comisia Europeană despre această măsură.

Controalele la frontiere au ca scop atât să limiteze migraţia ilegală, cât şi să combată ameninţările reprezentate de grupări teroriste islamiste şi organizaţii de criminalitate transfrontalieră.

Toţi vecinii Germaniei fac parte, ca şi aceasta, din spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor.

Însă, încă din octombrie 2023, Germania a reintrodus unele controale la frontierele cu Elveţia, Cehia şi Polonia, spre a-i descuraja pe migranţi.

Aceste controale la graniţe au fost introduse, în mod oficial, doar temporar, însă au fost prelungite în mod repetat de Berlin.

Verificări similare sunt în vigoare temporar din septembrie 2015 la frontiera cu Austria.

Potrivit surselor citate de dpa, actuala coaliţie de guvernare a elaborat planuri extinse de a interzice intrarea unor migranţi, în conformitate cu legislaţia UE. Aceasta vine după ce blocul conservator de opoziţie CDU/CSU a cerut introducerea unor astfel de măsuri.

„Este important pentru noi să acționăm în parteneriat strâns cu vecinii noștri și să minimizăm impactul asupra navetiștilor și asupra vieții de zi cu zi în regiunile de frontieră”, a declarat Faeser, potrivit Reuters.

Controalele la frontierele cu Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Belgia și Danemarca vor începe la 16 septembrie, a declarat Faeser, și vor dura inițial șase luni.

Deocamdată nu au fost dezvăluite detalii suplimentare despre propunere, mai scriu sursele citate. 

Germania împarte frontiera sa terestră de peste 3 700 km cu Danemarca, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg, Franța, Elveția, Austria, Republica Cehă și Polonia.

Austria refuză să preia migranții refuzați de Germania

 

Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat luni pentru ziarul Bild că țara sa nu va primi niciun migrant refuzat de Germania la frontieră.

„Nu există spațiu de manevră în acea zonă. Aceasta este legea. I-am ordonat șefului poliției federale să nu permită nicio returnare", a spus el.

 

---------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

 

Citește mai departe

Chiriile din nordul Germaniei au explodat. Locuitorii alocă jumătate din salarii pentru locuințe

 

Chiriile din orașele din nordul Germaniei au înregistrat creșteri semnificative în ultimii doi ani, conform unei analize efectuate de „Immowelt”. În special, Hamburg a depășit recent pragul de 14 euro pe metru pătrat pentru apartamentele existente construite în anii 1990. Prețul mediu a ajuns la 14,01 euro pe metru pătrat, comparativ cu 13,20 euro acum doi ani, marcând o creștere de 6,1%.

Această creștere abruptă se aliniază cu tendința generală din nordul Germaniei, unde cererea ridicată și lipsa de spațiu locativ au provocat majorări ale prețurilor. Hamburg este afectat în mod special de creșterea populației și de afluxul de refugiați din Ucraina, care pun o presiune suplimentară asupra pieței de închiriere. În același timp, activitatea de construcție a cunoscut o scădere dramatică, cu o reducere record de 85% a construcțiilor noi înregistrată anul trecut în oraș.

Vezi aici continuarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel