Într-un abator german, devenit unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din Europa, lucrează aproape 4.000 de români.
1.000 dintre ei sunt infectaţi cu COVID-19.
Un fost angajat român al abatorului german Tönnies susține că muncitorii erau obligaţi să păstreze tăcerea despre stilul de muncă inuman la controalele din afara firmei. De asemenea, orele de muncă suplimentare nu erau plătite, deşi ajungea să lucreze şi 12 ore pe zi.
„Erau oameni care plângeau noaptea în somn. Efectiv, li se umflau mâinile aşa de tare de la febra musculară, încât plângeau noaptea. Spuneau . Spaţiu foarte mic, număr mare de lucrători. Băgau şi câte 14 persoane”, povesteşte acesta, potrivit Mediafax.
Primarul orașului Verl, unde se află abatorul, recunoaște că este întrebat de localnici de ce est-europenii nu se află toți în carantină.
„Românii, bulgarii, polonezii, ungurii, care lucrează în cu totul alte branşe, nu în industria de procesare a cărnii, locuiesc la grămadă, în spaţii foarte mici”, a precizat primarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News