Potrivit radioessen.de, copilul de șase ani a stat ore întregi pe acoperiș, în ploaie, în timp ce echipajele de urgență au încercat să găsească cea mai bună soluție pentru a-l salva. Micuțul purta doar o pereche de pantaloni scurți și un tricou și nu avea nici măcar șosete în picioare.
Deoarece băiatul putea să cadă în orice moment, primul pas a constat în instalarea unor echipamente speciale la nivelul solului, care să atenueze șocul în cazul unei căderi.
Mai apoi, o macara a ridicat un pompier la zeci de metri înălțime, care a avut delicata misiune de a ajunge la băiețel din spate, însă fără să-l sperie. În tot acest timp, un vecin, suit și el pe bloc din proprie inițiativă, l-a ținut pe copil de vorbă și a încercat să-l liniștească.
„A avut mai mulți îngeri păzitori”, au titrat jurnaliștii de la Radio Essen, citându-i pe pompierii care au participal la operațiunea de salvare, potrivit Observator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News