Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania a evitat o criză a şoferilor de TIR, grație muncitorilor străini
WhatsApp
Muncitorii emigranţi salvează Germania, cea mai mare economie europeană, de la dificultăţile logistice cu care se confruntă Marea Britanie, susţine un important institut german de studii economice, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.  

Potrivit Institutului Economic German (IW), care are sediul în Köln, muncitorii emigranţi calificați, ocupă o parte din ce în ce mai mare din locurile de muncă pentru care companiile au dificultăţi în a găsi angajaţi, în special şoferi de camion.

De cealaltă parte, în Marea Britanie, Brexitul a accentuat problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare prin întreruperea accesului la muncitorii din Uniunea Europeană.

Calculele analiştilor de la IW arată că procentul de lucrători emigranţi care activează în sectoarele care se confruntă cu un deficit de forţă de muncă a crescut de la 19% în 2013 până la 49% în 2019. În aceeaşi perioadă, ponderea germanilor care ocupă aceste posturi a crescut într-o mai mică măsură, de la 25% până la 52%.

Cea mai frecventă ocupaţie calificată pentru emigranţi în 2020 era cea de şofer de camion, mai bine de 130.000 lucrând ca şoferi, adică un sfert din numărul total, scrie Agerpres.

 

Explozia variantei Omicron loveşte în plin transportatorii: Șoferii și navigatorii refuză noi contracte

 

De asemenea, sectorul se confruntă și cu probleme generate de pandemie. De la navigatorii care refuză să se întoarcă pe nave, până la şoferii de camioane a căror îngrijorare cu privire la închiderea frontierelor cauzate de Covid depăşeşte atracţia salariilor mai mari, industria transporturilor se pregăteşte pentru un alt an de întreruperi ale lanţului de aprovizionare.

Potrivit Bloomberg, pe măsură ce infecţiile cu omicron cresc şi guvernele înăspresc restricţiile, companiile de logistică din întreaga lume, de la giganţi globali la întreprinderile mici, nu pot găsi suficient personal. Potrivit Uniunii Internaţionale de Transport Rutier, aproximativ o cincime din toate locurile de muncă profesioniste de conducător de camioane sunt neocupate, în ciuda faptului că mulţi angajatori oferă salarii mari. 

Pe măsură ce varianta mutantă a coronavirusului ia stăpânire, lucrătorii care livrează mărfuri pe nave şi camioane suportă greul unei infrastructuri a lanţului de aprovizionare încă înglobat în haos. Confruntaţi cu săptămâni lungi de carantină combinate cu natura precară a trecerii graniţelor şi cu frica de a se îmbolnăvi, unii oameni refuză contractele, în timp ce alţii îşi caută de lucru în altă parte, spun companiile.

În Marea Britanie, numărul şoferilor de vehicule grele a scăzut cu 23%, sau aproximativ 72.000 de persoane, în al doilea trimestru, comparativ cu 2019, arată datele de la Logistics UK. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel