"Trebuie acum să punem în aplicare cu multă seriozitate măsurile potrivite. Însă, unele landuri fac acest lucru, dar altele nu-l mai fac", şi-a exprimat nemulţumirea Angela Merkel în timpul unui interviu televizat, în care le-a reproşat celor recalcitranţi că încalcă angajamente asumate între guvernul federal şi landuri.
Angela Merkel a ameninţat cu o intervenţie mai constrângătoare din partea statului federal, dacă regulile nu vor fi aplicate în mod ferm, chiar dacă gestionarea sanitară ţine de landuri, iar restricţiile au fost până acum decise în urma unor lungi negocieri între cancelarul federal şi liderii la landuri.
"Nu voi sta două săptămâni fără să fac nimic", a avertizat Merkel, în timp ce Germania a intrat în al treilea val al pandemiei. "Acesta este jurământul meu, este datoria mea", a adăugat ea.
Printre măsurile pe care ea le consideră potrivite, Angela Merkel a invocat instaurarea unor interdicţii de circulaţie care ar putea fi "un mijloc foarte eficient", potrivit ei, de luptă împotriva virusului. Niciodată aplicată la scară naţională de la începutul pandemiei, o astfel de restricţie este extrem de controversată în Germania.
Cea mai recentă reuniune între guvernul federal şi landuri, organizată lunea trecută asupra măsurilor de luat, s-a soldat cu un fiasco: un cvasi-lockdown a fost anunţat pentru cinci zile în timpul sărbătorilor de Paşti, înainte ca Angela Merkel să facă un pas înapoi în faţa criticilor.
În paralel, mai multe landuri sau colectivităţi au anunţat sau lansat planuri de relaxare progresivă a restricţiilor, în timp ce rata de incidenţă, în creştere constantă în ultimele săptămâni, depăşeşte valoarea de 100 în majoritatea zonelor ţării. Această evoluţie ar trebui să declanşeze automat o "frână de urgenţă" şi să anuleze toate măsurile de relaxare.
Cancelarul federal a criticat în special anunţul Saarlandului, unul dintre cele mai mici landuri regionale, care a decis să pună capăt principalelor restricţii anti-COVID-19 chiar din prima luni după Paşti, cu condiţia prezentării de teste negative pentru coronavirus. Astfel, începând din 6 aprilie, sălile de cinema, teatrele, sălile de concert, terasele cafenelelor şi restaurantelor, precum şi cluburile sportive ar urma să se redeschidă.
Nemulţumirea sporeşte împotriva guvernului condus de Angela Merkel, în condiţiile în care campania de vaccinare în Germania se confruntă cu probleme. Afectat şi de scandaluri în care sunt implicaţi unii deputaţi ai săi, partidul conservator al Angelei Merkel nu mai este deloc sigur că va câştiga alegerile legislative din 26 septembrie, notează France Presse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News