Qassem Soleimani a fost ucis în noaptea de joi spre vineri în timpul unui raid asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, informează AFP.
Pentagonul a confirmat că Donald Trump a dat ordinul ca generalul iranian să fie ucis. „La ordinul preşedintelui, armata americană a luat măsuri defensive decisive pentru a proteja personalul american aflat în străinătate, ucigându-l pe Qassem Soleimani”, se arată într-un comunicat al al Departamentului american al Apărării, citat de Agerpres.
„Acest atac a avut drept scop descurajarea unor planuri viitoare de atac iraniene", se arată în comunicat, în care se adaugă că SUA vor continua să adopte măsurile necesare pentru a-i proteja pe americani şi interesele americane pe glob.
Pentagonul a mai precizat că generalul Soleimani a organizat atacurile din ultimele luni asupra bazelor coaliţiei din Irak şi a aprobat atacurile asupra ambasadei SUA din Bagdad de săptămâna aceasta.
În urma acestor atacuri, Donald Trump a ameninţat Teheranul că va plăti „un preţ foarte mare”.
„Atacul de astăzi a fost orchestrat de nişte terorişti - Abu Mahdi al-Muhandis şi Qaïs al-Khazali - şi susţinut de aliaţii Iranului Hadi al-Amari şi Faleh al-Fayyad”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei americane.
Solicitată anterior de AFP, Casa Albă nu a reacţionat la ştirea care anunţa moartea lui Qassem Soleimani, într-un raid atribuit SUA.
Iranienii au ieșit în schimb pe străzi, în semn de protest.
Hashd al-Shaabi, coaliţie de organizaţii paramilitare preponderent pro-iraniene din Irak, a informat vineri că numărul doi al coaliţiei, Abou Mehdi al-Mouhandis, precum şi generalul iranian Qassem Soleimani au fost ucişi „într-un raid american”.
Corpul Gărzilor Revoluţionare iraniene a confirmat moartea generalului Soleimani. „Gardienii Revoluţiei anunţă că gloriosul comandant al islamului, Haj Qassem Soleimani, la sfârşitul unei vieţi de slujire, a murit ca martir într-un atac al Americii asupra aeroportului din Bagdad", conform unei declaraţii citite la televiziunea de stat iraniană.
Qassem Soleimani, şeful Forţei Qods al Gărzilor Revoluţionare însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului, a exercitat, în special începând din 2018, o influenţă cheie în negocierile politice vizând formarea unui guvern în Irak. Influentul general ucis la vârstă de 62 de ani era unul din cele mai populare personaje din Iran, fiind considerat un adversar redutabil al SUA şi al aliaţilor săi.
Preţul petrolului a crescut vineri la bursele electronice din Asia în urma anunţului decesului generalului iranian.
Un baril de petrol brut "uşor şi dulce" West Texas Intermediate, criteriul american de referinţă pentru tranzacţionarea petrolul brut, a crescut cu 4.3% pentru livrările din februarie, ajungând la 63.84 dolari. Petrolul brut Brent, criteriul european de referinţă, a crescut cu 4.4% pentru luna martie, ajungând la 69.16 dolari.
Iranul a promis imediat că va „răzbuna” moartea lui.
Oficialii Forțelor Populare de Mobilizare, miliții din Irak susținute de Iran, au declarat că trupul lui Soleimani a fost făcut bucăți, iar cel al lui al-Muhandis nici măcar nu a mai fost găsit.
Qasem Soleimani a fost recunoscut după inelul pe care îl purta deseori, a precizat un politician irakian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News