Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Garda Financiară a confiscat măști și alte echipamente medicale de 11 milioane de euro. Majoritatea erau din China
WhatsApp
Garda financiară italiană au anunţat joi că a confiscat milioane de dispozitive medicale contrafăcute, printre care măşti şi kituri chirurgicale, provenite mai ales din China, în valoare totală de peste 11 milioane de euro, transmite AFP. Italia. 

O primă operaţiune a Gărzii financiare italiene l-a vizat pe un angrosist din Florenţa, care deţinea într-un depozit imens mai mult de 16 milioane de echipamente medicale cu un marcaj CE contrafăcut sau fără niciun marcaj, indică un comunicat oficial.

Printre produsele confiscate figurează măşti chirurgicale, seringi, ace, echipamente de protecţie pentru personalul sanitar şi kituri chirurgicale.

Cele peste 650.000 de măşti nu aveau marcajul CE, care lipsea şi pentru 659 kg de suplimente alimentare sub formă de pudră, dar şi în cazul a 500.000 de capsule de vitamine şi acid hialuronic.

Valoarea produselor confiscate se ridică la aproximativ 8 milioane de euro.

Într-o altă operaţiune, Garda financiară a confiscat peste 1,3 milioane de măşti chirurgicale de tip FFP2 şi KN95, acestea din urmă dispunând de o certificare chineză, nu europeană.

Toate aceste măşti, de provenienţă chineză, aveau o valoare de circa 3,2 milioane de euro şi urmau să fie livrate Protecţiei civile din regiunea nordică Lombardia, menţionează un al doilea comunicat al Gărzii financiare italiene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel