Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gafă incredibilă. Veta Biriș, chemată de un primar să cânte la inaugurarea unei capele mortuare. Localnicii sunt furioși
WhatsApp
Scandal într-o comună din România, după ce primărița a chemat-o pe celebra interpretă de muzică populară Veta Biriș să cânte la inaugurarea unei capelei mortuare.
Foto: Captură de ecran / Sursă: Youtube - sarahmanmedia

Primărița comunei Tureni, Daniela Elena Mănăilă, a stârnit nemulțumirea localnicilor prin decizia de a invita cunoscuta cântăreață Veta Biriș să susțină un recital la inaugurarea Capelei Mortuare din satul Ceanu Mic. Evenimentul, programat pentru sâmbătă, 25 mai, de la ora 12:00, a fost promovat ca un moment festiv, însoțit de sfințirea edificiului de către Înalt Preasfinția Sa Andrei, Mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului și Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului.

Invitația adresată Vetei Biriș pentru a interpreta cântece patriotice și pricesne la ceremonie a stârnit critici dure din partea comunității locale. Unii locuitori au exprimat indignarea față de decizia administrației, considerând că este inadecvată și lipsită de respect pentru cei decedați și familiile acestora.

”Mă simt indignat de această invitație de a ‘sărbători’ dorința dumneavoastră de a ne îngropa”

 

Reacțiile negative au fost vizibile și pe platformele de socializare, unde unii locuitori au postat comentarii exprimându-și dezacordul față de organizarea evenimentului. Unul dintre locuitori a sugerat că aducerea Vetei Biriș la o astfel de ceremonie denotă o lipsă de sensibilitate și o neglijare a nevoilor comunității locale.

„Ca si locuitor al comunei Tureni si al satului Ceanu Mic, ma simt indignat de această invitație de a ‘sărbători’ dorința dumneavoastră de a ne ingropa, iar aducerea doamnei Veta Biris la acest eveniment denotă disperarea acută de care dați dovadă pentru a vă curăța ‘nefăcutele’ față de locuitorii acestui sat și comune minunate. Va doresc o pensionare liniștită!”, a comentat un locuitor la postarea de pe Facebook a primăriei. 

Primăria Tureni a răspuns cu un comunicat de presă în care a subliniat că intenția evenimentului este de a marca o etapă importantă pentru comunitatea locală și că prestația artistică a Vetei Biriș este menită să aducă un moment de solemnitate și reculegere în cadrul ceremoniei, relatează ȘtirideCluj. 

------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel