Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gabriela Firea, REVOLTATĂ: "Cum am ajuns aici?"
WhatsApp
Gabriela Firea a comentat cazul Sorinei, spunând că i se pare cel mai grav să fie scos un copil din familia în care a crescut cu executor, procuror şi poliţişti, dar şi să fie condamnată acea familie pentru că a luat-o spre îngrijire pentru bani.

"Cazul fetiţei Sorina, de aproape 9 ani, smulsă cu forţa din familia care a crescut-o de la 1 an, se agravează. Mi se pare incredibil cum cei care până acum cereau anchete peste anchete, pedepsirea celor vinovaţi şi, eventual, schimbarea legilor care au dus la un abuz, acum au întors discursul dupa cum s-a dat comanda pe unitate şi se prevalează de aceleaşi legi, reguli, cutume, pe care mai ieri le condamnau, făcând apel la umanitate! Omul face legile, nu invers! Cel mai grav mi se pare să scoţi cu executor / procuror / poliţişti un copil din familia în care a crescut. Cum am ajuns aici, ca societate?", afirmă Firea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Mama adoptivă a Sorinei, despre cum a fost târâtă din casă: "Eram în maşină. Altfel nu se putea"

Ea subliniază că asistenţii maternali iau acasă un copil sau doi de care să aibă grijă, pe bani puţini, oferind în schimb dragoste, grijă şi timp.

"Mi se pare iar grav să condamni familia care a crescut-o, că a luat-o spre îngrijire pentru bani. Statul a decis, şi toată lumea a aplaudat, eliminarea pe cât posibil a ideii de orfelinat şi preluarea copiilor orfani/abandonaţi de către asistenţi maternali. Plătiţi, fireşte, pentru îngrijirea acelui copil. Sau a mai multora, după caz. Trebuie să ai calităţi umane, pentru a-ţi dedica viaţa copiilor! Mi se pare, de asemenea, grav ce citesc în diferite comentarii că asistenţii maternali sunt... 'funcţionari'! Cum funcţionari? Nu sunt niciun fel de 'funcţionari', chiar dacă au un contract cu o direcţie de asistenţă socială. Sunt familii care iau un copil sau doi acasă, de care să aibă grijă, pe bani puţini - comparativ cu multitudinea nevoilor -, oferind, în schimb, ce au mai preţios : dragoste, grijă, timp. Poate unii părinţi naturali nu sunt, de multe ori, atât de atenţi, ca un părinte - asistent maternal!", spune primarul general al Capitalei.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă dă de PĂMÂNT cu procuroarea care a târât-o pe Sorina: "Nu a înţeles NIMIC"

De asemenea, Gabriela Firea adaugă că aşteaptă cu nerăbdare analiza cu privire la acest dosar de adopţie.

"Şi mai grav mi se pare că în ochii celor care au sărit ca la un semn să apere cauza noii familii adoptive, familia care a crescut-o pe Sorina 8 ani de zile nu are niciun drept legitim! Statul a plătit pentru alimente, îmbrăcăminte, medicamente. Iubirea, îngrijorările, emoţiile, nopţile nedormite cu un copil mic nu se pot evalua, contabiliza! Dacă nu iubeau copiii, şi mai ales acest copil, puteau avea o sursă minimă de venit şi din altă activitate, mult mai comodă! Aştept cu nerăbdare analiza serioasă a acestui dosar de adopţie! Să vedem în ce măsura a fost respectat dreptul superior al copilului. Ţinând cont de toate aspectele unei vieţi normale, împlinite sufleteşte pentru un copil, nu doar de comparaţia între starea materială a celor două familii. Oricum, ce i s-a întâmplat în aceste zile fetiţei Sorina nu i se va putea şterge din minte nici cu o sută de cadouri, surprize, excursii, oferite de noua sa familie adoptivă", concluzionează primarul general al Capitalei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel