Potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Apărării Naţionale şi şeful Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, au participat la ceremonia militară dedicată împlinirii a 160 de la înfiinţarea Forţelor Terestre Române, organizată la Bucureşti.
"Suntem cu gândul, în această zi importantă, la militarii noştri din teatrele de operaţii, dintre care cei mai mulţi sunt camarazi de-ai dumneavoastră, din Forţele Terestre. Urmărim cu atenţie şi optimism starea celor doi răniţi transferaţi la Spitalul militar Landstuhl din Germania, precum şi a celor rămaşi în Baza militară din Kandahar şi suntem cu gândul alături de familiile acestora şi ale tuturor militarilor aflaţi în misiuni şi operaţii externe, departe de casă, pe timpul celei mai mari sărbători creştine, Sfintele Paşti", a declarat Leş, citat în comunicat.
Potrivit ministrului, România are obligaţia să continue şi să intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, iar Forţele Terestre trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi şi sisteme moderne, flexibile şi eficiente, interoperabile cu cele ale altor state aliate.
În cadrul ceremoniei, condusă de şeful SMFT, generalul-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Terestre a fost decorat cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Ofiţer cu însemn pentru militari, de pace, conferit de preşedintele Klaus Johannis.
Totodată, familiei regretatului general Ioan Sorin, care s-a aflat la comanda Forţelor Terestre Române în perioadele 2004 - 2006 şi 2012 - 2013, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Forţelor Terestre.
Sărbătoarea Forţelor Terestre Române a marcat trecerea a 160 de ani de la implementarea, în Principatele Unite, a politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza.Forţele Terestre trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi şi sisteme moderne, flexibile şi eficiente, interoperabile cu cele ale altor state aliate, a declarat, marţi, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, ministrul Apărării Naţionale şi şeful Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, au participat la ceremonia militară dedicată împlinirii a 160 de la înfiinţarea Forţelor Terestre Române, organizată la Bucureşti.
"Suntem cu gândul, în această zi importantă, la militarii noştri din teatrele de operaţii, dintre care cei mai mulţi sunt camarazi de-ai dumneavoastră, din Forţele Terestre. Urmărim cu atenţie şi optimism starea celor doi răniţi transferaţi la Spitalul militar Landstuhl din Germania, precum şi a celor rămaşi în Baza militară din Kandahar şi suntem cu gândul alături de familiile acestora şi ale tuturor militarilor aflaţi în misiuni şi operaţii externe, departe de casă, pe timpul celei mai mari sărbători creştine, Sfintele Paşti", a declarat Leş, citat în comunicat.
Potrivit ministrului, România are obligaţia să continue şi să intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, iar Forţele Terestre trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi şi sisteme moderne, flexibile şi eficiente, interoperabile cu cele ale altor state aliate.
În cadrul ceremoniei, condusă de şeful SMFT, generalul-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Terestre a fost decorat cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Ofiţer cu însemn pentru militari, de pace, conferit de preşedintele Klaus Johannis.
Totodată, familiei regretatului general Ioan Sorin, care s-a aflat la comanda Forţelor Terestre Române în perioadele 2004 - 2006 şi 2012 - 2013, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Forţelor Terestre.
Sărbătoarea Forţelor Terestre Române a marcat trecerea a 160 de ani de la implementarea, în Principatele Unite, a politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News