Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Frontieră. 46 de străini au putut intra în România. Nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege
WhatsApp
În data 03.11.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 55.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 27.600 mijloace de transport (dintre care 14.500 automarfare).  
frontiera_camion_verificat

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 27.700 persoane cu 12.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 28.900 persoane cu 15.000 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 24.400 de persoane şi 14.200 de mijloace de transport (7.100 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.200 de persoane cu 5.900 mijloace de transport.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

 

Amenzi de peste 20.000 de lei

 

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 42 fapte ilegale (16 infracţiuni şi 26 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 5.100 lei;valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 20.800 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 46 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel