Belgianul testat pozitiv la coronavirus a făcut parte din grupul de 254 de oameni repatriaţi, duminică seară, din Wuhan, cu un avion francez. Printre cei 254 de pasageri, cetăţeni din 30 de ţări europene, s-au aflat şi trei români, care acum sunt în carantină.
„Cu toţii au fost supuşi unui test la sosirea lor pe teritoriul Fraţei, iar, astăzi, câteva sute dintre aceste teste sunt negative”, a declarat luni Jérôme Salomon, directorul general pentru sănătate al Franței.
Potrivit rfi.fr, duminică seară, nouă belgieni s-au întors din provincia chineză Wuhan, epicentrul epidemiei cu coronavirus. Li s-au făcut analizele la spitalul militar din Neder-Over-Heembeek şi, din nouă teste, unul a ieşit pozitiv la virusul din China.
Sute de persoane au fost ucişi de coronavirus, iar numărul cazurilor de îmbolnăvire confirmate a trecut de 20.600. La nivel global au fost confirmate de îmbolnăvire, conform CNN.
Dintre acestea, 425 de decese s-au produs în China. Tot în China, sunt 20.438 de persoane infectate cu coronavirus.
În afara Chinei sunt înregistrate 190 de cazuri de contaminare şi două decese în cel puţin 25 de ţări, dintre acestea, Japonia fiind ţara în care sunt consemnate cele mai multe cazuri, relatează Observator. Japonia este urmată, ca număr de îmbolnăviri, de Thailanda - 19 cazuri şi Singapore - 18.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News