Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Româncă, angajată ca îngrijitoare de o familie de conaționali, tratată ca o sclavă. Dormea în bucătărie și lucra câte 17 ore pe zi
WhatsApp
Un cuplu de români a fost condamnat miercuri, 21 aprilie, de instanța penală din Bourges, fiind acuzat de sclavie și violență. Inculpații, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, și partenera sa, în vârstă de 40 de ani, ambii de origine română, au angajat, ilegal, o femeie de origine română ca îngrijitoare și au pus-o să lucreze în condiții inumane. Cei doi soi au fost amendați cu 5.000 de euro. 
Franța. Româncă, angajată ca îngrijitoare de o familie de conaționali, tratată ca o sclavă

Inițial, cuplul a fost urmărit penal pentru trafic de persoane în schimbul unei remunerații, pentru supunerea persoanelor vulnerabile la condiții de viață inumane și pentru muncă ilegală. Judecătorii au luat în calcul ultima infracțiune, pe baza dovezilor și a mărturiei  îngrijitoarei româncei.  Ancheta a durat trei ani și jumătate, relatează Le Berry Républicain

În 2014, cuplul a adus acasă o femeie de 43 de ani, de origine română, pe care au angajat-o ca îngrijitoare, ca să aibă grijă de casă și de animale. Doi ani mai târziu, victima a contactat autoritățile pentru a denunța condițiile sale de muncă și cazare. Ea a povestit polițiștilor că a dormit într-un colț de bucătărie, unde nu era căldură, și că a lucrat de la 5 dimineața până la 10 seara, fără a fi plătită.

La ședința din 20 ianuarie, cuplul a negat orice formă de sclavie și violență, explicând că victima era ca și „fiica lor” și făcea parte din familie. Cu toate acestea, cei doi soi români au fost condamnați pentru că au angajat o îngrijitoare româncă, fără a-i face forme legale de muncă, între luna mai 2016 și luna iulie 2018, relatează ouest-france.fr

Cei doi soți români au fot amendați cu 5.000 de euro. De asemenea, cuplul a fost obligat să plătească despăgubiri de 2.000 euro către Urssaf (serviciul care colectează și distribuie contribuțiile sociale) și 1.000 de euro cheltuieli de judecată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel