Cu o grevă generală în numeroase domenii şi manifestaţii de stradă anunţate în aproape 300 de localităţi, sindicatele, dar şi opoziţia de stânga vor să determine guvernul să retragă legea care tocmi ce a fost adoptată.
Înverşunarea celor care se opun creşterii vârstei de pensionare, de la 62 la 64 de ani, prevăzută de noua lege, a crescut şi mai mult după declaraţiile de ieri ale preşedintelui Emmanuel Macron.
„Sindicatele sunt legitime. Când defilează, ele îşi manifestă opoziţia. Le respect, îşi apără punctul de vedere. Dar când unele grupuri folosesc violenţa extremă pentru că nu le convine lor ceva, aceasta nu mai este democraţie. Reforma este necesară şi îi asigur pe francezi că aş fi vrut să nu fiu obligat să o fac, dar mi-am asumat răspunderea pentru interesul general“, a afirmat președintele francez, Emanuel Macron.
Transportul în comun va fi din nou puternic perturbat astăzi. Compania de căi ferate a anulat o mare parte din trenuri. Transportul local în regiunea pariziană, precum şi în alte mari oraşe franceze, este redus la minimum.
Aviaţia Civilă Franceză le-a recomandat companiilor aeriene să anuleze până la 30% din trafic, cel mai mare impact fiind pe cursele interne.
Continuă greva lucrătorilor din sistemul energetic şi de distribuţie a gazelor, precum şi a celor din rafinării, cu efecte asupra aprovizionării benzinăriilor; 12% sunt închise pentru că nu mai au combustibil de vânzare.
40% din cadrele didactice din grădiniţe şi clasele primare au anunţat că nu merg astăzi la lucru. Câteva sute de şcoli vor fi închise.
La Paris şi Marsilia rămâne problema deşeurilor şi a gunoiului menajer care inundă străzile. Lucrătorii de la salubritate anunţă prelungirea grevei până la sfârşitul săptămânii, transmite RRA, citează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News