Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa cheamă la discuţii toţi miniştrii de Externe din UE după declaraţiile oficialilor Turci privind NATO
WhatsApp
Miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) se vor reuni pe 13 iulie la cererea Franţei, pentru a dezbate asupra Turciei, cu care Franţa întreţine relaţii deteriorate, în special din cauza crizei libiene, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei franceze, informează AFP.

"La cererea noastră, va fi (organizată) o reuniune a miniştrilor de externe din (ţările) UE, pe 13 iulie, consacrată exclusiv problemei turce", a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa Adunării Naţionale.

"Sancţiuni au fost deja luate la adresa Turciei de către UE, din cauza operaţiunilor de foraj pe care Turcia le iniţia în zona economică maritimă a Ciprului (...) şi alte sancţiuni ar putea fi preconizate", a adăugat el.

Citeşte şi: Turcia amenință: "Imaginaţi-vă NATO fără Turcia! Nu veţi mai avea NATO!"

Relaţiile dintre Paris şi Ankara sunt tensionate, în special asupra dosarului privind criza libiană. Franţa acuză Turcia că a încălcat embargoul asupra armelor ce au ca destinaţie Libia şi că a vizat una dintre fregatele sale în timpul unui control de nave, acuzaţii dezminţite de Ankara.

După acest incident, Franţa şi-a suspendat participarea la o misiune a NATO în zonă, Sea Guardian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel