Ancheta începe la începutul anului 2022 atunci când s-a înregistrat o creștere a furturilor de sonde GPS de pe bărci din porturile din Vendée și Loire-Atlantique din Franța. Aproape 30 de aparate au fost furate în portul Saint-Gilles-Croix-de-Vie în decurs de o lună. În Turballe a fost vizată canoea SNSM (n.r. - cel mai mare armator din Franța). În martie, hoții români au acționat în portul Arzon, o duzină de sonde GPS fiind furate.
Investigaţiile efectuate de secţia de cercetare din Nantes şi de brigada de cercetare Sables d'Olonne direcţionează suspiciunea către doi bărbaţi de naţionalitate română, în vârstă de 32 de ani, respectiv 25 de ani, fără antecedente penale în Franţa.
„Aceștia au operat prin raiduri nocturne pe întreg teritoriul național francez. Au folosit spargerea pentru a pătrunde în bărci și au comis pagube prin tăierea cablurilor pentru a scoate rapid dispozitivele de navigație”, relatează parchetul Rennes.
Stând doar câteva zile în Franța, hoții români au ajuns repede în România. Echipamentul furat a fost între timp „expediat în paralel prin colet direct în România, reducându-se astfel riscurile în cazul verificărilor pe teritoriu sau la frontiere”, precizează procuratura.
Pe 28 martie 2022, anchetatorii au observat întoarcerea celor doi români pe teritoriul național de pe coasta Mediteranei. Investigațiile tehnice au scos la iveală noi furturi în departamentele Bouches-du-Rhône și Var din Franța. Patru colete au fost interceptate înainte de plecarea lor în România într-o agenție de export din Marsilia. În interior au fost găsite 15 sonde GPS și computere de bord.
Pe 3 aprilie, cei doi suspecți au fost arestați într-un hotel din La Valette du Var de jandarmii Secției de Cercetare din Nantes și ai grupului de jandarmi Vendée, sprijiniți de brigada locală. Un GPS a fost descoperit în camera lor.
Informați despre fapte, românii au recunoscut furturile și au confirmat că au trimis bunurile furate „la rude din România pentru a le vinde pe site-uri specializate”.
Cei doi români au fost anchetați de parchetul JIRS din Rennes pe 7 aprilie și chemați în fața instanței penale din Rennes pe 23 și 24 mai pentru a răspunde pentru furt cu prejudiciu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News