Gabriel Alexandrescu dorește să amintească că este o ființă umană. Dar el nu are impresia că este tratat ca atare de când a fost reținut, din 7 aprilie, la centrul de detenție administrativă (CRA) din Mesnil-Amelot din Seine-et-Marne. Aceste centre sunt locuri de detenție unde sunt plasaţi migranţi care fac obiectul unei proceduri de expulzare.
Cei 47 de bărbați care sunt ținuți acolo au lansat un strigăt de ajutor cu privire la condițiile lor de detenție într-un comunicat de presă pe care AFP a putut să îl consulte. „Sunt groaznici", rezumă Gabriel Alexandrescu, 38 de ani, resortisant român, care spune că a locuit în Franța de 25 de ani, la Epinay-sur-Seine (Seine-Saint-Denis).
El spune că unii oameni nici nu îndrăznesc să facă duș și merg la toaletă cât mai puțin, deoarece aceste locuri sunt murdare. „Uneori prefer să dorm afară decât în dormitor", spune el pentru France 3.
Cincizeci de persoane au dormit în curtea clădirii în noaptea de sâmbătă spre duminică ca formă de protest, cerând eliberarea lor. Unii au intrat în grevă foamei.
"A venit directorul și ne-a spus că nu există niciun risc să contactam Covid-19. Oamenii au început să se enerveze, dar fără a acționa violent. Două persoane au avut săptămâna aceasta probleme cu gâtul, dureri de cap. Nimeni nu i-a verificat și cei doi au plecat. Astăzi, alți trei deținuți sunt bolnavi și au simptome", a explicat Gabriel într-un apel către France 3.
Potrivit românului, un medic a venit ieri la solicitarea deținuților: „A stat o jumătate de oră și a plecat".
Un prim caz de Covid-19 a fost detectat la CRA din Paris-Vincennes, unde 54 de persoane sunt încă închise, dar niciunul în CRA din Mesnil-Amelot.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News