Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Stare de ALERTĂ MAXIMĂ. Se vor scoate BLINDATELE pe străzi
WhatsApp
Regia autonomă de transport (RATP) a anunţat închiderea pentru public a 36 de staţii şi de gări mâine la Paris, din cauza manifestaţiilor „vestelor galbene" prevăzute să aibă loc în capitală, relatează AFP, citat de Agerpres.

Staţiile Charles de Gaulle Etoile, Auber, Bastille, Concorde, Opera şi Madeleine vor fi închise de la ora locală 05.30 „la solicitarea poliţiei”.

Lista completă a staţiilor de metrou şi gărilor afectate este disponibilă pe site-ul RATP.

În jur de 50 de linii de autobuz vor fi de asemenea deviate sau suspendate.

Franţa este în stare de alertă maximă şi Parisul a început să se baricadeze în ajunul unei noi zile de manifestaţii a „vestelor galbene”, o criză socială şi politică care zguduie ţara.

Magazine închise, spectacole anulate, meciuri de fotbal amânate, parcursul marşului pentru combaterea schimbării climatice modificat - peste tot în Hexagon au fost luate măsuri excepţionale pentru a preveni o nouă explozie a violenţelor, precum cele care au marcat manifestaţiile de la 1 decembrie.

În aşteptarea valului de protestatari, au fost luate măsuri: Muzeul Luvru şi Turnul Eiffel vor fi închise mâine, la fel şi magazinele de lux de pe Champs Elysee.

În plus, pe străzi vor fi scoase blindate - o premieră pentru ultimii 13 ani. În total, aproape 90.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi în întreaga ţară.

„Vor fi folosite vehicule blindate ale jandarmeriei. Nu sunt vehicule militare, nu sunt tancuri. Vorbim de maşini speciale ale jandarmeriei, care pot fi folosite în special pentru a distruge baricadele", a declarat și Chistophe Castaner, ministrul francez de Interne.

În urmă cu o săptămână, peste o sută de oameni au fost răniţi şi alţi aproape 300 reţinuţi, în cele mai violente proteste din ultimii ani. Principalul motiv al nemulţumirilor a fost introducerea unei taxe pe carburant, la care guvernanţii au renunţat între timp. Asta nu i-a convins, însă, pe manifestanţi să nu organizeze noi proteste, tot mai violente.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel