Ministrul francez al Mediului, Francois de Rugy, a dat asigurări că Executivul nu va face un pas înapoi în privinţa planului legat de creşterea taxelor pentru carburanţi, în pofida nemulţumirii celor care au protestat sâmbătă faţă de această măsură, relatează agenţia EFE.
"În materie de fiscalitate ecologică vom continua pe traiectoria prevăzută. A nu o face ar fi inconştienţă", a spus De Rugy, într-un interviu pentru "Le Parisien".
Protestele "vestelor galbene", numele sub care este cunoscută această mişcare creată pe reţelele de socializare, fără tutela vreunui partid sau sindicat, au fost determinate de anunţul Guvernului privind scumpirea carburanţilor. Conform datelor oficiale, 409 persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor, din care 14 grav, şi până la 282 au fost arestate.
"Vestele galbene", deşi mai puţin numeroase ca în urmă cu o zi, au îngreunat din nou duminică traficul pe numeroase căi rutiere din Franţa pentru a protesta faţă de creşterea taxelor pentru carburanţi, guvernul asigurând la rândul său că doreşte să "ţină direcţia", transmite AFP.
Protestele "vestelor galbene", numele sub care este cunoscută această mişcare creată pe reţelele de socializare, fără tutela vreunui partid sau sindicat, au fost determinate de anunţul Guvernului privind scumpirea carburanţilor.
Conform datelor oficiale, sâmbătă, aproape 290.000 de persoane au manifestat în 2.034 de adunări în toată ţara. Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Un număr de 409 persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor, din care 14 grav, inclusiv din rândul forţelor de ordine, iar 282 au fost arestate.
Executivul francez a aprobat o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.
Începând din ianuarie se vor aplica taxe suplimentare de 6 şi, respectiv, 3 eurocenţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News