"Aproape 60 % din radare au fost neutralizate, atacate, distruse de către cei care şi-au revendicat apartenenţa la această mişcare", a declarat presei ministrul Castaner, după ce s-a întâlnit cu jandarmeria la Paris.
Aproximativ 3.200 de radare fixe sunt instalate pe şoselele din Franţa, dintre care 2.500 pentru controlul vitezei, potrivit cifrelor oficiale.
''Am văzut pe reţelele sociale nişte imbecili afişându-se alături de radare arse. Nu le doresc ca într-o zi să se confrunte cu realitatea unui mort pe şosea'', a declarat ministrul cu câteva minute mai înainte în discursul său în faţa jandarmilor.
Citește și: Momentul în care protestatari "veste galbene" sunt la un pas să linșeze trei polițiști. VIDEO incredibil
''Nu există o politică a cifrelor, există o politică a vieţii'', a adăugat el, calificându-i pe cei care au atacat radare drept ''imbecili, inconştienţi''.
Până acum, autorităţile au refuzat să ofere cifre precise privind pagubele şi să facă o legătură directă cu mişcarea de contestare a ''vestelor galbene'', apărută pe 17 noiembrie.
Radarele fac din vară obiectul unei mânii crescânde din partea unor automobilişti şi motociclişti care nu sunt de acord cu reducerea de la 90 de km/oră la 80 km/oră a limitei de viteză pe şoselele secundare cu dublu sens fără separator central, intrată în vigoare pe 1 iulie.
Pentru detractorii lor, radarele reprezintă furtul de către stat în dauna automobiliştilor, termen reluat de către unele ''veste galbene'' care protestează faţă de creşterea preţurilor la carburanţi şi taxe în general.
Citește și: Franța. Un lider al "vestelor galbene" a fost ARESTAT. Acuzații de poliție politică
Pentru deteriorarea unui radar, sancţiunile pot ajunge la o amendă de până la 30.000 de euro şi doi ani de închisoare. O distrugere este pasibilă de o amendă de 75.000 de euro şi cinci ani de închisoare.
În 2017, radarele rutiere au adus statului francez venituri de 1,01 miliarde de euro, potrivit Curţii de Conturi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News