Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Criza vestelor galbene. Macron vrea REFERENDUM
WhatsApp
Preşedintele francez Emmanuel Macron ar putea avea în vedere organizarea unui referendum pentru a ieşi din criza "vestelor galbene", a relatat duminică presa franceză preluată de AFP.

"Potrivit apropiaţilor săi, preşedintele Republicii este gata să convoace un referendum în ziua alegerilor europene, 26 mai, pentru a ieşi din criza 'vestelor galbene' ", a scris Le Journal du Dimanche.

Macron încearcă să recucerească opinia publică, după două luni şi jumătate de frondă socială şi manifestaţii în fiecare sâmbătă. La 2 februarie, "actul 12" al protestelor a scos în stradă 58.600 în toată Franţa, conform cifrelor oficiale, manifestaţiile fiind marcate de incidente la Paris şi în alte oraşe.

Referendumul s-ar putea referi la subiecte instituţionale, ca reducerea numărului de parlamentari - care este de altfel una din principalele revendicări ale "vestelor galbene" -, recunoaşterea votului în alb şi limitarea cumulului de mandate.

Vezi și: Franța. NOI proteste ale "vestelor galbene". 60.000 de oameni în stradă

"Totul este pe masă, dar nu s-a decis nimic", a indicat duminică pentru France Presse anturajul preşedintelui.

Joi, Emmanuel Macron a declarat unui grup de jurnalişti că problema unui referendum face parte dintre "subiectele discutate" şi trebuie "reflectat" asupra ei.

Organizarea unui astfel de referendum simultan cu scrutinul european considerat determinant pentru viitorul Uniunii Europene nu ar fi lipsită de dificultăţi, notează AFP. Un ministru care a afirmat că preferă ca un referendum să aibă loc în iunie sau septembrie a insistat săptămâna aceasta asupra provocării logistice pe care ar reprezenta-o un astfel de vot, pentru a nu mai menţiona că acesta ar risca să eclipseze mizele europene la care ţine atât de mult preşedintele.

"Vreau ca la 26 mai să se vorbească despre Europa", a declarat duminică ministrul afacerilor europene Nathalie Loiseau, insistând că Macron încă nu a luat o decizie.

Alţi responsabili guvernamentali se tem de un vot-sancţiune împotriva guvernului, la 14 ani de la "nu"-ul de la referendumul din 2005 privind o Constituţie europeană.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel