Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Șase tineri au ieșit la „vânătoare de romi”. Totul a pornit de la un zvon
WhatsApp
Șase tineri din Franța, acuzați pentru că au agresat membri ai comunității rome, în luna martie, sunt judecați pentru că au vrut să „distrugă” membri ai acestei comunități, după ce au văzut pe rețelele de mai multe zvonuri false.
Foto ILUSTRATIV

Vineri, tribunalul de la Bobigny ar fi trebuit să anunțe pedepsele, însă deliberările urmează să fie reluate în contextul în care patru asociaţii vor să se constituie părţi civile. De aceea, şedinţa a fost amânată pentru 28 iunie, relatează AFP, citat de News.ro.

Cei şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 27 de ani, originari de la Chelles (Seine-et-Marne), sunt judecaţi cu privire la „participare la o grupare formată în vederea comiterii de violenţe". În noaptea de 25 spre 26 martie, ei ar fi pătruns, înarmaţi cu cuţite şi bastoane, într-o tabără de romi, în apropiere de RN 3. Mai multe vehicule au fost incendiate sau avariate, iar o ciocnire a avut loc între romi şi aproximativ 15 bărbaţi.

Aceste violenţe au avut loc în urma punerii în circulaţie pe reţele de socializare a unor zvonuri prin care romi erau acuzaţi că au încercat să răpească copii cu o camionetă albă. În urma unor verificări, s-au dovedit zvonuri false.

Procuratura se declară sigură că ei aveau intenţia să „distrugă romi". Cu privire la aceste fapte, procuratura a cerut câte cinci luni de închisoare contra a trei inculpaţi, condamnaţi deja de violenţă în grup, şapte luni de închisoare contra unui al patrulea bărbat şi câte şase luni de închisoare cu suspendare contra altor doi tineri fără cazier judiciar.

 

„RECUNOAŞTEREA ANTIŢIGĂNISMULUI CA RASISM"

 

Toţi şi-au recunoscut faptele la o audiere pe 31 mai. Unul dintre ei, Nathan, a declarat că intenţia sa a fost la început să-i „ameninţe verbal" şi a dat asigurări că era vorba despre o „acţiune bună", după ce a văzut mai multe înregistrări video în care apar femei plângând.

Altul, Souleymane, împotriva căruia procurorul a cerut şapte luni de închisoare, a recunoscut că voia „să se bată" cu romi, după care s-a răzgândit şi a spus că voia doar să "discute". După ce preşedinta şedinţei i-a amintit că declara într-o înregistrare video postată pe Snapchat că „astă seară e război (...). Gaborii nu fac nimic. Treziţi-vă", el şi-a cerut scuze.

„Facem un amestec ale cărui victime suntem noi înşine", spune el.

Cinci asociaţii de luptă împotriva rasismului s-au constituit părţi civile.

Un avocat de la Voix des Roms, Henri Braun, şi-a exprimat satisfacţia după prima zi de audieri. „Acest proces a fost exemplar, pentru că a permis recunoaşterea antiţigănismului ca rasism", aprecia el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel