Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Arcul de Triumf, VANDALIZAT. Macron a vizitat "zona de război" din Paris
WhatsApp
Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat duminică dimineaţă în zona Arcului de Triumf din Paris, situat în extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées, scena unor violenţe ieşite din comun sâmbătă în timpul manifestaţiei aşa-numitelor "Veste galbene", relatează AFP.

Şeful statului, care tocmai a revenit de la summitul G20 din Argentina, a mers la Arcul de Triumf, la picioarele căruia se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial, însoţit de ministrul de interne Christophe Castaner şi de secretarul de stat Laurent Nunez.

Preşedintele francez a intrat apoi în interiorul monumentului istoric vandalizat sâmbătă.

"La sosirea sa în Franţa după G20, preşedintele a dorit să meargă în locurile unde au fost provocate cele mai importante daune", a indicat Palatul Elysee.

Preşedintele s-a întâlnit api cu reprezentanţi ai pompierilor şi forţelor de ordine de pe bulevardul Kleber (Arondismentul 16), scena unor importante violenţe sâmbătă, unde de asemenea au fost provocate distrugeri în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi scutieri.

Manifestaţia de sâmbătă, degenerată în scene de adevărată gherilă urbană, s-a soldat cu 133 de răniţi şi 412 persoane reţinute, dintre care 378 au fost plasate în arest preventiv.

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel