O anchetă a fost deschisă în urma sloganurilor „Sinucideţi-vă, sinucideţi-vă” strigate forţelor de ordine sâmbătă, la Paris.
Această anchetă, dezvăluită de RTL, a fost deschisă cu privire la "ultraj faţă de persoană depozitară a autorităţii publice comis în grup" şi a fost încredinţată siguranţei teritoriale a Parisului.
Manifestanţi au strigat, în mai multe rânduri, în coloana "vestelor galbene", la Paris, "Sinucideţi-vă, sinucideţi-vă" adresându-se forţelor de ordine, în contextul în care poliţia este afectată de un val de sinucideri fără precedent de la începutul anului, potrivit news.ro.
Aceste sloganuri au fost aprig condamnate de către clasa politică şi sindicatele poliţiştilor. "Se atinge paroxismul urii. Aceste afirmaţii sunt intolerabile şi inacceptabile", a declarat duminică pentru AFP Frédéric Lagache, delegatul general al Sindicatului Alliance, principalul sindicat al gardienilor păcii.
Sindicatul Unité SGP Police a denunţat o "josnicie" şi un "scandal", în timp ce Alternative Police CFDT a îndemnat autorităţile să oună capăt acestei "dezlănţuiri pline de ură contra poliţiştilor".
Clasa politică, de la LREM la PS, trecând prin LR, şi-a manifestat la rândul ei indignarea. "Ruşine celor care s-au livrat unei asemenea josnicii!", a scris pe Twitter ministrul de Interne Christophe Castaner.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News