Simona Halep şi-a respectat statutul de favorită în acest meci şi a câştigat la mare luptă, după o oră şi 40 minute, cu Kristina Mladenovic, care o conducea cu 3-2 pe româncă în întâlnirile directe.
În primul set, Mladenovic a oferit o replică dârză şi a făcut tot posibilul să o destabilizeze pe româncă. Simona a avut şase mingi de break în primele ghemuri, dar ratarea lor nu a scos-o din ritm şi apoi în stil de campioană a accelerat de la 3-3 la 6-3.
Simona a început meciul cu determinare şi a câştigat primele puncte, cu încărcătură psihologică, în uralele numeroşilor fani români. A ajuns rapid la 40-0, având trei mingi de break. Mladenovic nu renunţă şi anulează rând pe rând şansele româncei. Urmează o scurtă neverosimilă a francezei, din poziţie dificilă, dar Simona salvează apoi mingea de ghem. Kristina face însă următoarele două puncte, cu serviciul şi cu voleul, câştigând primul ghem şi dând un semnal Simonei Halep că este pregătită de un meci de mare luptă.
Simona, pe serviciul ei, conduce cu 40-15, dar Mladenovic egalează şi o pune sub presiune pe româncă, care însă se impune şi egalează scorul, 1-1. Nu mai puţin de 14 minute au durat primele două ghemuri ale meciului.
Nr.2 mondial ajunge din nou la 40-0 pe serviciul francezei, care, ca şi în primul ghem, se agaţă şi egalează. Un serviciu puternic şi bine plasat al lui Mladenovic şi o greşeală neforţată a Simonei, trimit ghemul în contul jucătoarei franceze. Este 2-1 pentru Mladenovic, dar îngrijorător este că Simona nu a concretizat măcar una din cele şase mingi de break în doar două ghemuri. Simona îşi păstrează calmul şi încheie rapid conturile pe serviciul ei, egalând scorul, 2-2.
Ghemul cinci începe la fel ca precedentele, pe serviciul Kristinei. Halep se distanţează la 40-15, dar românca nu mai ezită şi face break de la prima şansă şi trece pentru prima oară la conducere cu 3-2, urmând la serviciul. Simona începe cu dreptul un ghem de importanţă capitală, dar Mladenovic arată răbdare şi combativitate, ajungând la 40-15 şi reuşind rebreak-ul după 30 minute de joc (3-3).
Mladenovic se galvanizează după primul ei break şi e aproape de 4-3, pe serviciul ei, dar Simona luptă furibund, anulează mingi după mingi de break şi la prima ei oportunitate, nu ratează, face al doilea ei break din primul set şi preia conducerea cu 4-3. Simona, pe val, câştigă un ghem esenţial pe serviciul ei şi se desprinde la 5-3.
Simona Halep se distanţează apoi la 40-0 pe serviciul adversarei şi încheie ghemul şi setul din a doua minge de break (6-3) după aproape o oră de luptă epuizantă între cele două jucătoare.
Din punct de vedere statistic, Kristina a dominat la mingi câştigătoare (13-10), dar şi la erori neforţate (18-11), iar Simona a dominat la totalul de puncte (40-32). Simona a stat mai bine la primul serviciu (69%), în timp ce Mladenovic a avut 52%, cât şi la punctele câştigate cu primul serviciu: 72%-46%.
Setul doi debutează în aceeaşi notă de luptă, dar Simona încheie conturile fără prea mari emoţii şi câştigă primul ghem (1-0). Ea se desprinde la 40-15 pe serviciul jucătoarei franceze, care din nou nu renunţă şi anulează mingile de break. Simona are şansă de break, dar până la urmă balanţa ghemului se înclină de partea Kristinei (1-1).
Simona a trecut din nou la conducere, 2-1, pe serviciul ei, În ghemul patru, Halep îşi procură o minge de break la 40-40 şi se distanţează la 3-1, cu break, după o dublă greşeală a jucătoarei din Franţa.
E un moment psihologic în soarta meciului, pe care Simona îl gestionează inteligent şi se desprinde la 4-1, după ce a condus cu 40-15, dar a fost iar egalată de inepuizabila Mladenovic, înainte de a tranşa ghemul cu un as. Simona continuă să tureze motoarele la maxim, indiferent de scor, şi îşi procură o minge nouă de break, la 40-30 pe serviciul jucătoarei franceze. După o nouă egalitate, Halep rupe echilibrul şi duce scorul la 5-1, urmând la serviciu. Jucătoarea română nu mai poate fi oprită şi mingile ei nu mai pot fi returnate în teren de Mladenovic, nevoită să se recunoască învinsă cu 6-3, 6-1 după o oră şi 40 minute de joc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News