Sirenele antiaeriene s-au auzit în mai multe oraşe ale Ucrainei, miercuri dimineață, între care şi capitala Kiev, în a 21-a zi a invaziei ruse.
Alertele de raid aerian au sunat la Kiev, Liov, Odessa, Ivano-Frankivsk sau Dnepr.
Potrivit CNN, explozii puternice au fost auzite în suburbiile capitalei ucrainene.
A patra rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia a fost dificilă, a anunţat, marţi seară, Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, potrivit Observator. Acesta a transmis că ”există contradicţii fundamentale”, dar este şi loc de compromis, iar discuţiile vor fi reluate miercuri. Pe agenda negocierilor de marţi se afla un ”armistiţiu şi o retragere a trupelor” ruse din Ucraina, anunţa Podoliak.
Senatul american a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin ca fiind un criminal de război, o rară dovadă de unitate în Congresul profund divizat.
Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatori din ambele partide, a încurajat Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte naţiuni să vizeze armata rusă în orice investigaţie privind crimele de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.
„Toţi cei din această cameră ne-am unit, democraţii şi republicanii, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de răspundere pentru atrocităţile comise împotriva poporului ucrainean”, a declarat liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs rostit în plenul Senatului înainte de vot, relatează Reuters.
Pakistanul a trimis marți seară două avioane C-130 de asistență umanitară în Ucraina, potrivit ministrului de externe pakistanez, Shah Mehmood Qureshi.
Ajutorul, care include corturi, pături, saci de dormit, generatoare, săpun, medicamente și conserve, a fost trimis la cererea Ambasadei Ucrainei la Islamabad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News